Art. 123. - Art. 123: Articolul SERVIN.3.4: Tratament naţional - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 123: Articolul SERVIN.3.4: Tratament naţional
1.Fiecare parte acordă serviciilor şi furnizorilor de servicii ai celeilalte părţi un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă, în situaţii similare, propriilor servicii şi propriilor furnizori de servicii.
2.O parte poate să îndeplinească cerinţa de la alineatul (1) acordând serviciilor şi furnizorilor de servicii ai celeilalte părţi un tratament identic din punct de vedere formal cu cel acordat propriilor servicii şi furnizori de servicii sau diferit din punct de vedere formal de tratamentul acordat propriilor servicii şi furnizori de servicii.
3.Se consideră că un tratament identic din punct de vedere formal sau diferit din punct de vedere formal este mai puţin favorabil atunci când modifică condiţiile de concurenţă în favoarea serviciilor sau a furnizorilor de servicii ai părţii respective în comparaţie cu serviciile sau furnizorii de servicii ai celeilalte părţi.
4.Nicio dispoziţie a prezentului articol nu se interpretează ca impunând unei părţi să compenseze dezavantajele concurenţiale inerente care decurg din caracterul străin al serviciilor relevante sau al furnizorilor de servicii relevanţi.