Art. 107. - Art. 107: Articolul CUSTMS.20: Comitetul specializat în comerţ privind cooperarea vamală şi regulile de origine - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 107: Articolul CUSTMS.20: Comitetul specializat în comerţ privind cooperarea vamală şi regulile de origine
(1)Comitetul specializat în comerţ privind cooperarea vamală şi regulile de origine:
a)organizează consultări periodice şi
b)în ceea ce priveşte revizuirea dispoziţiilor anexei CUSTMS-1 [Operatori economici autorizaţi]:
(i)validează în comun membrii programelor pentru a identifica punctele forte şi deficienţele punerii în aplicare a anexei CUSTMS-1 [Operatori economici autorizaţi]; şi
(ii)face schimb de opinii cu privire la datele care urmează să fie partajate şi la tratamentul operatorilor.
(2)Comitetul specializat în comerţ privind cooperarea vamală şi regulile de origine poate adopta decizii sau recomandări:
a)referitoare la schimbul de informaţii din domeniul vamal, la recunoaşterea reciprocă a tehnicilor de gestionare a riscurilor, a standardelor şi controalelor privind riscurile, a măsurilor de securitate vamală, la deciziile anticipate, la abordările comune privind determinarea valorii în vamă şi la alte aspecte legate de punerea în aplicare a prezentului capitol;
b)referitoare la sistemele privind schimbul automat de informaţii menţionate la articolul 10 [Schimbul automat de informaţii] din Protocolul privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal, precum şi la alte aspecte legate de punerea în aplicare a protocolului respectiv;
c)referitoare la orice aspecte legate de punerea în aplicare a anexei CUSTMS-1 [Operatori economici autorizaţi]; şi
d)referitoare la procedurile de consultare stabilite la articolul ORIG.26 [Refuzul acordării tratamentului tarifar preferenţial] şi la orice aspecte tehnice sau administrative legate de punerea în aplicare a capitolului 2 [Reguli de origine] de la prezentul titlu, inclusiv cu privire la notele interpretative menite să asigure administrarea uniformă a regulilor de origine.