Art. 103. - Art. 103: Articolul CUSTMS.16: Admitere temporară - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE

Acte UE

Jurnalul Oficial 444L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2021
Art. 103: Articolul CUSTMS.16: Admitere temporară
1.În sensul prezentului articol, "admitere temporară" înseamnă regimul vamal conform căruia anumite mărfuri, inclusiv mijloace de transport, pot fi aduse pe un teritoriu vamal cu exonerare condiţionată de plata taxelor la import şi a altor taxe şi fără aplicarea de interdicţii la import sau de restricţii de ordin economic, cu condiţia ca mărfurile să fie importate cu un scop precis şi să fie destinate reexportului într-un termen stabilit, fără să fi suferit modificări, cu excepţia deprecierii normale în urma utilizării.
2.Fiecare parte acordă admitere temporară, cu exonerarea totală de plata taxelor la import şi a altor taxe şi fără aplicarea de restricţii la import sau interdicţii de ordin economic, conform dispoziţiilor din actele sale cu putere de lege şi normele sale administrative, pentru următoarele tipuri de mărfuri:
(a)mărfurile destinate prezentării sau utilizării la expoziţii, târguri, reuniuni şi manifestări similare (mărfurile care urmează să fie prezentate sau să facă obiectul unei demonstraţii la o manifestare; mărfurile destinate utilizării pentru prezentarea unor produse străine la o manifestare; materialele, inclusiv instalaţiile de interpretare, aparatele de înregistrare audio şi video, precum şi filmele cu caracter educativ, ştiinţific sau cultural, destinate utilizării la reuniuni, conferinţe şi congrese internaţionale); produsele auxiliare obţinute din mărfurile importate temporar în timpul manifestării, cu ocazia demonstraţiilor cu maşinile sau aparatele expuse;
(b)materialul profesional (materialul de presă, de radiodifuziune şi de televiziune necesar reprezentanţilor presei, radiodifuziunii şi televiziunii care vizitează teritoriul unei alte ţări în vederea realizării unor reportaje, înregistrări sau emisiuni în cadrul unor programe determinate; materialul cinematografic necesar unei persoane care se deplasează pe teritoriul unei alte ţări în vederea realizării unui anumit film sau anumitor filme; orice alt material necesar exercitării meseriei sau profesiunii unei persoane care se deplasează pe teritoriul unei alte ţări pentru a realiza o activitate anume, cu condiţia ca materialele să nu fie utilizate în operaţiunile industriale, pentru împachetarea mărfurilor sau (cu excepţia uneltelor manuale) pentru exploatarea resurselor naturale, pentru construcţia, reparaţia sau întreţinerea imobilelor sau pentru execuţia lucrărilor de terasament sau pentru lucrări similare; aparatele auxiliare ale materialelor menţionate mai sus şi accesoriile acestora; piesele componente importate în vederea reparării materialelor profesionale admise temporar;
(c)mărfurile importate în cadrul unei operaţiuni comerciale fără ca importul lor să constituie în sine o operaţiune comercială (ambalajele care sunt importate pline pentru a fi reexportate pline sau goale ori care sunt importate goale pentru a fi reexportate pline; containerele încărcate cu mărfuri sau goale şi accesoriile şi materialele containerelor admise temporar care fie sunt importate cu un container pentru a fi reexportate separat sau cu un alt container, fie sunt importate separat pentru a fi reexportate cu un alt container şi piesele componente importate în vederea reparaţiilor containerelor în regim de admitere temporară; paleţii; eşantioanele; filmele publicitare; alte mărfuri importate în cadrul unei operaţiuni comerciale);
(d)mărfurile importate în cadrul unei operaţiuni de producţie (matriţe, clişee, mulaje, schiţe, proiecte, modele şi alte obiecte similare; instrumentele de măsură, de control, de verificare şi alte obiecte similare; unelte şi instrumente speciale, care sunt importate pentru a fi utilizate în timpul unui proces de fabricaţie; mijloace de producţie de înlocuire (instrumentele, aparatele şi maşinile care sunt puse la dispoziţia unui client de către furnizori sau de persoanele care se ocupă de reparaţii, până la livrarea sau repararea mărfurilor similare);
(e)mărfurile importate exclusiv în scop educativ, ştiinţific sau cultural (materiale ştiinţifice sau pedagogice, materiale pentru bunăstare destinate marinarilor, precum şi orice altă marfă importată în cadrul unei activităţi educative, ştiinţifice sau culturale); piesele de schimb pentru materialele ştiinţifice şi pedagogice în regim de admitere temporară; uneltele special proiectate pentru întreţinerea, controlul, calibrarea sau repararea materialelor respective;
(f)efectele personale (toate articolele, noi sau uzate, de care poate avea nevoie un călător în mod rezonabil pentru uz personal în cursul călătoriei sale, ţinând seama de toate aspectele acestei călătorii, cu excepţia oricăror mărfuri importate în scopuri comerciale); mărfurile importate în scop sportiv (articole sportive şi alte materiale destinate utilizării de către călători la competiţii şi demonstraţii sportive sau în scopul antrenamentelor pe teritoriul de admitere temporară);
(g)materialul de publicitate turistică (mărfuri importate pentru încurajarea publicului să viziteze o ţară străină, în special pentru a asista la reuniuni sau manifestări cu caracter cultural, religios, turistic, sportiv sau profesional care au loc în ţara respectivă);
(h)mărfurile importate în scop umanitar (materialul medico-chirurgical şi de laborator şi transporturile de urgenţă, de exemplu vehicule sau alte mijloace de transport, pături, corturi, case prefabricate sau alte mărfuri de primă necesitate, expediate în vederea ajutorării celor afectaţi de catastrofe naturale şi alte dezastre) şi
(i)animalele importate în scopuri specifice - dresare, antrenament, reproducere, potcovire sau cântărire, tratament veterinar, teste (de exemplu, în vederea achiziţionării), participare la manifestări publice, expoziţii, concursuri, competiţii sau demonstraţii, spectacole (animale de circ etc.), deplasări turistice (inclusiv animalele de companie ale călătorilor), exercitarea unei activităţi (câini sau cai de poliţie; câini de căutare, câini pentru nevăzători etc.), operaţiuni de salvare, transhumanţă sau păşunat, executarea unei lucrări sau a unui transport, uz medical (producţie de venin etc.).
3.Pentru admiterea temporară a mărfurilor menţionate la alineatul (2) şi indiferent de originea mărfurilor, fiecare parte acceptă un carnet, astfel cum este prevăzut în sensul Convenţiei ATA şi al Convenţiei de la Istanbul, eliberat pe teritoriul celeilalte părţi, aprobat pe respectivul teritoriu şi garantat de o asociaţie care face parte din lanţul internaţional de garanţii, certificat de autorităţile competente şi valabil pe teritoriul vamal al părţii importatoare.