Titlul i - SECURITATEA SANITARĂ - Acord din 30-dec-2020 COMERCIAL ŞI DE COOPERARE ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE, PE DE O PARTE, ŞI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD, PE DE ALTĂ PARTE
Acte UE
Jurnalul Oficial 444L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 23 Februarie 2021
TITLUL I:SECURITATEA SANITARĂ
Art. 1: Articolul HS.1: Cooperarea în domeniul securităţii sanitare
1.În sensul prezentului articol, o "ameninţare transfrontalieră gravă privind sănătatea" înseamnă un pericol potenţial fatal sau grav pentru sănătate, de origine biologică, chimică, din mediu sau cu origine necunoscută, care se răspândeşte sau implică un risc semnificativ de răspândire dincolo de frontierele ale cel puţin unui stat membru şi ale Regatului Unit.
2.Părţile se informează reciproc cu privire la o ameninţare transfrontalieră gravă pentru sănătate care afectează cealaltă parte şi depun eforturi în acest sens în timp util.
3.În cazul în care există o ameninţare transfrontalieră gravă pentru sănătate, în urma unei cereri scrise din partea Regatului Unit, Uniunea poate acorda Regatului Unit acces ad-hoc la sistemul său de alertă precoce şi răspuns rapid ("SAPR") pentru ameninţarea specifică respectivă, pentru a permite părţilor şi autorităţilor competente ale statelor membre să facă schimb de informaţii relevante, să evalueze riscurile pentru sănătatea publică şi să coordoneze măsurile care ar putea fi necesare pentru a proteja sănătatea publică. Uniunea depune eforturi pentru a răspunde în timp util la cererea scrisă a Regatului Unit.
În plus, Uniunea poate invita Regatul Unit să participe la un comitet instituit în cadrul Uniunii şi compus din reprezentanţi ai statelor membre cu scopul de a sprijini schimbul de informaţii şi de a asigura coordonarea în legătură cu ameninţarea transfrontalieră gravă pentru sănătate.
Ambele modalităţi de cooperare se aplică temporar şi, în orice caz, pe o perioadă care nu trebuie să depăşească durata pe care oricare dintre părţi, după ce a consultat cealaltă parte, o consideră necesară pentru abordarea ameninţării transfrontaliere grave pentru sănătate.
4.În scopurile schimbului de informaţii menţionat la alineatul (2) şi al oricăror cereri formulate în temeiul alineatului (3), fiecare parte desemnează un punct focal şi informează cealaltă parte în acest sens. La rândul lor, punctele focale:
a)depun eforturi pentru a permite părţilor să aprecieze dacă o ameninţare este sau nu o ameninţare transfrontalieră gravă pentru sănătate;
b)caută soluţii de comun acord la orice probleme tehnice care decurg din punerea în aplicare a prezentului titlu.
5.Regatul Unit respectă toate condiţiile aplicabile pentru utilizarea SAPR, precum şi regulamentul de procedură al comitetului menţionat la alineatul (3), pe parcursul perioadei de acces acordate în legătură cu o anumită ameninţare transfrontalieră gravă pentru sănătate. În cazul în care, în urma unor schimburi de informaţii clarificatoare între părţi:
a)Uniunea consideră că Regatul Unit nu a respectat condiţiile sau regulamentul de procedură menţionate anterior, Uniunea poate pune capăt accesului Regatului Unit la SAPR sau participării sale la comitetul respectiv, după caz, în ceea ce priveşte ameninţarea respectivă;
b)Regatul Unit consideră că nu poate accepta condiţiile sau regulamentul de procedură, Regatul Unit îşi poate retrage participarea la SAPR sau la comitetul respectiv, după caz, în ceea ce priveşte ameninţarea respectivă.
6.Dacă acest lucru este în interesul lor reciproc, părţile cooperează în cadrul forurilor internaţionale pentru prevenirea şi detectarea ameninţărilor existente şi emergente la adresa securităţii sanitare, precum şi pentru a asigura pregătirea pentru acestea şi răspunsul la acestea.
7.Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor şi organismul competent din Regatului Unit responsabil cu supravegherea, culegerea şi furnizarea de informaţii referitoare la epidemii şi consultanţa ştiinţifică cu privire la bolile infecţioase cooperează în ceea ce priveşte aspectele tehnice şi ştiinţifice de interes reciproc pentru părţi şi pot, în acest scop, să încheie un memorandum de înţelegere.