Art. 77. - Art. 77: Definiţii - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 77: Definiţii
În sensul prezentului capitol:
a)„măsură” înseamnă orice măsură a unei părţi, sub formă de act cu putere de lege, act administrativ, normă, procedură, decizie, acţiune administrativă sau sub orice altă formă;
b)„măsuri adoptate sau menţinute de o parte” înseamnă măsurile luate de:
(i)guverne şi de autorităţile centrale, regionale sau locale; şi
(ii)organisme neguvernamentale în exercitarea competenţelor care le sunt delegate de guvernele sau autorităţile centrale, regionale sau locale;
c)„persoană fizică a unei părţi” înseamnă un resortisant al unui stat membru al UE sau un resortisant al Georgiei, în conformitate cu legislaţia respectivă a părţilor;
d)„persoană juridică” înseamnă orice entitate juridică constituită în mod corespunzător sau organizată în alt mod în temeiul legislaţiei relevante, în scopuri lucrative sau nu, din sectorul public sau privat, inclusiv orice corporaţie, trust, societate în nume colectiv, întreprindere comună, persoană fizică care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau în asociere;
e)„persoană juridică a unei părţi” înseamnă o persoană juridică astfel cum este definită la litera d), constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru al Uniunii sau, respectiv, a Georgiei, care are sediul social, administraţia centrală sau sediul principal pe teritoriul (1) în care se aplică Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau, respectiv, pe teritoriul Georgiei.
(1)Pentru o mai mare certitudine, acest teritoriu include zona economică exclusivă şi platforma continentală, în conformitate cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS).
În cazul în care persoana juridică respectivă îşi are numai sediul social sau administraţia centrală pe teritoriul în care se aplică Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau, respectiv, pe teritoriul Georgiei, aceasta nu este considerată persoană juridică din Uniune sau, respectiv, din Georgia decât dacă operaţiunile sale au o legătură reală şi continuă cu economia Uniunii sau, respectiv, a Georgiei;
Fără a aduce atingere paragrafului anterior, companiile de transport maritim stabilite în afara Uniunii sau, respectiv, a Georgiei şi care sunt controlate de resortisanţi ai unui stat membru al UE sau ai Georgiei beneficiază şi ele de dispoziţiile prezentului acord în cazul în care navele lor sunt înregistrate în conformitate cu legislaţia acestora în respectivul stat membru al Uniunii sau în Georgia şi arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii sau al Georgiei;
f)„filială” a unei persoane juridice a unei părţi înseamnă o persoană juridică care este deţinută sau controlată efectiv de persoana juridică respectivă (2);
(2)O persoană juridică este controlată de o altă persoană juridică dacă aceasta din urmă are competenţa să desemneze majoritatea directorilor săi sau să conducă în alt mod legal activităţile acesteia.
g)„sucursală” a unei persoane juridice înseamnă un punct de lucru fără personalitate juridică, cu aparenţa permanenţei, de exemplu prelungirea unei societăţi-mamă, care are propria conducere şi dotarea materială necesară pentru a putea negocia afaceri cu terţi astfel încât aceştia din urmă, deşi cunosc faptul că, dacă este necesar, există o legătură juridică între sucursală şi societatea-mamă cu sediul în străinătate, nu sunt obligaţi să încheie afaceri direct cu societatea - mamă, ci pot efectua tranzacţii comerciale la sediul care reprezintă prelungirea societăţii-mamă;
h)„dreptul de stabilire” înseamnă:
(i)în ceea ce priveşte persoanele juridice din Uniune sau din Georgia, dreptul de a începe şi a desfăşura activităţi economice prin înfiinţarea, inclusiv prin achiziţionarea, unei persoane juridice şi/sau de a crea o sucursală sau o reprezentanţă în Georgia sau, respectiv, în Uniune;
(ii)în ceea ce priveşte persoanele fizice, dreptul persoanelor fizice din Uniune sau din Georgia de a începe şi a desfăşura activităţi economice în calitate de persoane care desfăşoară activităţi independente şi de a înfiinţa întreprinderi, în special societăţi, pe care le controlează efectiv;
i)„activităţile economice” includ activităţile de natură industrială, comercială şi profesională şi activităţile de artizanat şi nu includ activităţile desfăşurate în exercitarea autorităţii guvernamentale;
j)„funcţionare” înseamnă desfăşurarea unor activităţi economice;
k)„serviciile” includ orice serviciu prestat în orice sector, cu excepţia serviciilor prestate în exercitarea autorităţii guvernamentale;
l)„servicii şi alte activităţi desfăşurate în exercitarea autorităţii guvernamentale” înseamnă serviciile sau activităţile care nu sunt desfăşurate nici pe bază comercială, nici în concurenţă cu unul sau mai mulţi operatori economici;
m)„prestare transfrontalieră de servicii” înseamnă prestarea unui serviciu:
(i)de pe teritoriul unei părţi pe teritoriul celeilalte părţi (modul 1); sau
(ii)pe teritoriul unei părţi în favoarea unui consumator de servicii al celeilalte părţi (modul 2);
n)„prestator de servicii” al unei părţi înseamnă orice persoană fizică sau juridică a unei părţi care doreşte să presteze sau prestează un serviciu;
o)„întreprinzător” înseamnă orice persoană fizică sau juridică a unei părţi care doreşte să desfăşoare sau desfăşoară o activitate economică prin constituirea unei prezenţe comerciale.