Art. 46. - Art. 46: Cooperarea tehnică - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 261L
În vigoare Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 46: Cooperarea tehnică
(1)Părţile îşi consolidează cooperarea în domeniul standardelor, al reglementărilor tehnice, al metrologiei, al supravegherii pieţelor, al acreditării şi al procedurilor de evaluare a conformităţii, în vederea îmbunătăţirii înţelegerii reciproce a sistemelor lor şi pentru facilitarea accesului reciproc pe pieţele lor. În acest scop, acestea pot să instituie un dialog în materie de reglementare, atât la nivel orizontal, cât şi la nivel sectorial.
(2)În cadrul cooperării lor, părţile urmăresc să identifice, să elaboreze şi să promoveze iniţiative de facilitare a comerţului, care pot include următoarele aspecte, fără a se limita la acestea:
a)consolidarea cooperării în materie de reglementare prin schimb de date şi de experienţă, precum şi prin cooperare ştiinţifică şi tehnică în vederea îmbunătăţirii calităţii reglementărilor tehnice, a standardelor, a supravegherii pieţelor, a evaluării conformităţii şi a acreditării acestora, precum şi în vederea utilizării eficiente a resurselor de reglementare;
b)promovarea şi încurajarea cooperării între organizaţiile lor respective, publice sau private, cu responsabilităţi în domeniul metrologiei, al standardizării, al supravegherii pieţelor, al evaluării conformităţii şi al acreditării;
c)stimularea dezvoltării unor infrastructuri de calitate pentru standardizare, metrologie, acreditare, evaluarea conformităţii şi pentru sistemul de supraveghere a pieţelor în Georgia;
d)promovarea participării Georgiei la lucrările organizaţiilor europene relevante;
e)căutarea unor soluţii la barierele tehnice care ar putea să apară în calea comerţului; şi
f)după caz, depunerea unor eforturi menite să coordoneze poziţiile lor cu privire la chestiuni de interes reciproc în cadrul organizaţiilor comerciale şi de reglementare internaţionale, cum ar fi OMC şi Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (denumită în continuare „CEE-ONU”).