Art. 398. - Art. 398: Controale la faţa locului - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 398: Controale la faţa locului
(1)În cadrul prezentului acord, OLAF este autorizat să efectueze controale şi inspecţii la faţa locului în scopul protejării intereselor financiare ale UE, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor abateri.
(2)Controalele şi inspecţiile la faţa locului sunt pregătite şi efectuate de OLAF în strânsă cooperare cu autorităţile competente din Georgia, ţinând seama de legislaţia relevantă a Georgiei.
(3)Autorităţilor din Georgia li se notifică în timp util obiectul, scopul şi temeiul juridic al controalelor şi inspecţiilor, astfel încât acestea să poată furniza ajutorul necesar. În acest scop, funcţionarii autorităţilor competente din Georgia pot participa la controalele şi inspecţiile la faţa locului.
(4)Dacă autorităţile în cauză din Georgia îşi exprimă interesul în acest sens, controalele şi inspecţiile la faţa locului pot fi efectuate împreună de către OLAF şi autorităţile respective.
(5)Dacă un operator economic se împotriveşte unui control sau unei inspecţii la faţa locului, autorităţile din Georgia, acţionând în conformitate cu legislaţia naţională, îi asigură OLAF asistenţa necesară pentru ca acesta să îşi poată îndeplini sarcina de a efectua un control sau o inspecţie la faţa locului.