Art. 379. - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 261L
În vigoare Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 379
Cooperarea poate viza următoarele obiective:
a)schimbul de date de contact şi actualizarea periodică a acestora, pentru a asigura continuitatea dialogului şi posibilitatea de contact reciproc 24 de ore din 24;
b)facilitarea asistenţei reciproce în caz de urgenţe majore, după caz şi dacă sunt disponibile resurse suficiente;
c)posibilitatea de transmitere reciprocă, 24 de ore din 24, a alertelor timpurii şi schimbul de informaţii actualizate privind situaţiile de urgenţă pe arii extinse, care afectează UE sau Georgia, inclusiv transmiterea cererilor şi ofertelor de asistenţă;
d)schimbul de informaţii privind furnizarea de asistenţă de către părţi ţărilor terţe în situaţiile de urgenţă în care este activat Mecanismul de protecţie civilă al UE;
e)cooperarea privind sprijinul naţiunii gazdă, în cazul solicitării/furnizării de asistenţă;
f)schimbul de bune practici şi orientări privind prevenirea, pregătirea şi răspunsul în caz de dezastre;
g)cooperarea în domeniul reducerii riscului de dezastre, utilizând, printre altele, legăturile instituţionale şi recomandările pentru instituţii; informarea, educarea şi comunicarea; cele mai bune practici privind prevenirea sau atenuarea impactului fenomenelor naturale periculoase;
h)cooperarea în domeniul îmbunătăţirii bazei de cunoştinţe privind dezastrele şi evaluarea pericolelor şi riscurilor în vederea gestionării dezastrelor;
i)cooperarea în domeniul evaluării impactului dezastrelor asupra mediului şi sănătăţii publice;
j)invitarea experţilor la ateliere şi simpozioane tehnice specifice pe teme de protecţie civilă;
k)în urma unei decizii luate pentru fiecare caz în parte, invitarea de observatori la exerciţiile şi activităţile de formare specifice organizate de UE şi/sau Georgia; şi
l)consolidarea cooperării în ceea ce priveşte cea mai eficace utilizare a capacităţilor de protecţie civilă disponibile.