Art. 370. - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 370
Părţile promovează dialogul şi cooperarea dintre actorii societăţilor lor civile, ca parte integrantă a relaţiilor dintre UE şi Georgia. Dialogul şi cooperarea au următoarele obiective:
a)să asigure implicarea societăţii civile în relaţiile dintre UE şi Georgia, în special în punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentului acord;
b)să intensifice participarea societăţii civile la procesul de luare a deciziilor, în special prin instituirea unui dialog deschis, transparent şi periodic între instituţiile publice, asociaţiile reprezentative şi societatea civilă;
c)să faciliteze crearea unui mediu favorabil pentru consolidarea instituţională şi dezvoltarea organizaţiilor societăţii civile în diverse moduri, inclusiv, printre altele, prin măsuri de sprijin, crearea de reţele formale şi informale, vizite reciproce şi ateliere dedicate cadrului juridic al societăţii civile; şi
d)să ofere reprezentanţilor societăţii civile din cele două părţi posibilitatea de a se familiariza cu procesele de consultare şi dialog dintre societatea civilă, inclusiv partenerii sociali, şi autorităţile publice, în special cu scopul de a consolida rolul societăţii civile în procesul public de elaborare a politicilor.