Art. 294. - Cooperarea include schimb de informaţii şi activităţi comune: - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 294
(1)Cooperarea vizează, de asemenea, îmbunătăţirea circulaţiei pasagerilor şi a bunurilor, creşterea fluidităţii fluxurilor de transport dintre Georgia, UE şi ţările terţe din regiune prin eliminarea obstacolelor administrative, tehnice şi de altă natură, îmbunătăţirea reţelelor de transport şi modernizarea infrastructurii, în special pe principalele reţele de legătură dintre părţi. Această cooperare include acţiuni pentru facilitarea trecerii frontierei.
(2)Cooperarea include schimb de informaţii şi activităţi comune:
a)la nivel regional, în special luând în considerare şi integrând progresele realizate în cadrul diverselor acorduri de cooperare din domeniul transportului regional, cum ar fi Comitetul privind transporturile al Parteneriatului estic, Coridorul de transport Europa-Caucaz-Asia (TRACECA), procesul de la Baku şi alte iniţiative privind transporturile;
b)la nivel internaţional, inclusiv în cadrul organizaţiilor de transport internaţionale şi al acordurilor şi convenţiilor internaţionale ratificate de părţi; şi
c)în cadrul diferitelor agenţii de transport ale UE.