Art. 259. - Art. 259: Reexaminarea unei măsuri luate în vederea conformării după adoptarea măsurilor reparatorii temporare în caz de neconformare - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 259: Reexaminarea unei măsuri luate în vederea conformării după adoptarea măsurilor reparatorii temporare în caz de neconformare
(1)Partea reclamată notifică părţii reclamante şi Comitetului de asociere, reunit în configuraţia „Comerţ” prevăzută la articolul 408 alineatul (4) din prezentul acord, măsura luată pentru a se conforma hotărârii comisiei de arbitraj după suspendarea concesiilor sau după aplicarea compensării temporare, după caz. Cu excepţia cazurilor menţionate la alineatul (2) din prezentul articol, partea reclamantă încetează suspendarea concesiilor în termen de 30 de zile de la primirea notificării. Dacă a fost aplicată o compensare şi cu excepţia cazurilor menţionate la alineatul (2) din prezentul articol, partea reclamată poate înceta aplicarea compensării în termen de 30 de zile de la data la care a notificat conformarea cu hotărârea comisiei de arbitraj.
(2)Dacă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, părţile nu ajung la un acord cu privire la faptul că în urma luării măsurii notificate, partea reclamată se conformează dispoziţiilor menţionate la articolul 245 din prezentul acord, partea reclamantă solicită în scris comisiei de arbitraj iniţiale să se pronunţe în această privinţă. Cererea este transmisă în acelaşi timp celeilalte părţi şi Comitetului de asociere, reunit în configuraţia „Comerţ”. Comisia de arbitraj notifică hotărârea sa părţilor şi Comitetului de asociere, reunit în configuraţia „Comerţ”, în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii. În cazul în care comisia de arbitraj hotărăşte că măsura luată în vederea conformării respectă dispoziţiile menţionate la articolul 245 din prezentul acord, suspendarea obligaţiilor sau aplicarea compensării, după caz, încetează. Dacă este cazul, partea reclamantă adaptează nivelul suspendării concesiilor la nivelul stabilit de comisia de arbitraj.