Art. 242. - Art. 242: Consultări la nivel guvernamental - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 261L
În vigoare Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 242: Consultări la nivel guvernamental
(1)Pentru soluţionarea oricărei chestiuni referitoare la prezentul capitol, părţile pot recurge numai la procedurile stabilite în prezentul articol şi la articolul 243 din prezentul acord.
(2)O parte poate solicita consultări cu cealaltă parte cu privire la orice chestiune referitoare la prezentul capitol, prin transmiterea unei cereri scrise către punctul de contact al celeilalte părţi. Cererea trebuie să cuprindă o prezentare clară a chestiunii vizate, să identifice problema în cauză şi să includă un scurt rezumat al revendicărilor formulate în temeiul prezentului capitol. Consultările încep în cel mai scurt timp după transmiterea de către una dintre părţi a unei cereri de consultare.
(3)Părţile depun toate eforturile pentru a ajunge la o soluţie reciproc avantajoasă a chestiunii. Părţile ţin seama de activităţile OIM sau ale organizaţiilor sau organismelor multilaterale de protecţie a mediului relevante, pentru a promova o cooperare mai strânsă şi o mai mare coerenţă între activitatea părţilor şi activitatea organizaţiilor respective. După caz, părţile pot solicita consultanţă din partea acestor organizaţii sau organisme, sau din partea oricărei persoane sau organism pe care le consideră adecvate, pentru a examina integral chestiunea.
(4)Dacă o parte consideră că respectiva chestiune necesită mai multe discuţii, aceasta poate cere întrunirea Subcomitetului pentru comerţ şi dezvoltare durabilă pentru analizarea chestiunii, prin transmiterea unei cereri scrise către punctul de contact al celeilalte părţi. Subcomitetul se întruneşte în cel mai scurt timp şi depune eforturi pentru a conveni asupra unei soluţii în chestiunea respectivă.
(5)După caz, subcomitetul poate cere avizul grupului sau grupurilor interne de consultanţă ale uneia dintre părţi sau ale ambelor părţi ori asistenţă din partea altor experţi.
(6)Soluţia la care au ajuns părţile prin consultări în chestiunea respectivă este făcută publică.