Art. 224. - Art. 224: Reexaminare şi căi de atac - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 224: Reexaminare şi căi de atac
(1)Fiecare parte stabileşte sau menţine instanţe sau proceduri judiciare, arbitrale sau administrative în scopul de a asigura o reexaminare promptă şi, dacă este cazul, corectarea acţiunii administrative privind chestiunile care intră sub incidenţa titlului IV (Comerţ şi aspecte legate de comerţ) din prezentul acord. Aceste instanţe sau proceduri sunt imparţiale şi independente de biroul sau autoritatea responsabilă cu asigurarea respectării dispoziţiilor administrative, iar cei răspunzători pentru acestea nu au niciun interes substanţial în ceea ce priveşte soluţionarea chestiunii respective.
(2)Fiecare parte se asigură că, în cadrul acestor instanţe sau proceduri, părţile la procedură dispun de dreptul la:
a)o posibilitate rezonabilă de a-şi sprijini sau apăra poziţiile respective; şi
b)o decizie bazată pe probe şi pe depunerea de concluzii sau, dacă legea prevede acest lucru, pe dosarul constituit de autoritatea administrativă.
(3)Sub rezerva unei căi de atac sau a unei reexaminări ulterioare în conformitate cu legislaţia lor respectivă, fiecare parte se asigură că o astfel de decizie este pusă în aplicare de organismele sau de autorităţile competente şi reglementează practica acestora cu privire la acţiunea administrativă în cauză.