Art. 215. - Art. 215: Autorităţi de reglementare - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 215: Autorităţi de reglementare
(1)Fiecare parte desemnează autorităţi de reglementare independente, împuternicite să reglementeze pieţele gazelor şi energiei electrice. Aceste autorităţi de reglementare sunt distincte din punct de vedere juridic şi independente din punct de vedere funcţional de orice altă întreprindere publică sau privată, de orice alt participant sau agent economic de pe piaţă.
(2)Deciziile şi procedurile utilizate de o autoritate de reglementare sunt imparţiale faţă de toţi operatorii de pe piaţă.
(3)Un agent economic afectat de orice decizie a unei autorităţi de reglementare are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva deciziei respective în faţa unui organism competent care este independent de părţile implicate. În cazul în care organismul competent nu are caracter judiciar, acesta furnizează întotdeauna în scris motivele care stau la baza deciziilor luate, iar acestea fac, de asemenea, obiectul unei reexaminări din partea unei autorităţi judiciare imparţiale şi independente. Deciziile luate de organismele competente sunt executate în mod efectiv.