Art. 17. - Art. 17: Combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 17: Combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei
(1)Părţile cooperează în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea activităţilor infracţionale şi ilegale, organizate sau nu, îndeosebi a activităţilor transnaţionale, cum ar fi:
a)contrabanda şi traficul de fiinţe umane, precum şi traficul cu arme de calibru mic şi droguri ilicite;
b)contrabanda şi traficul de bunuri;
c)activităţile economice şi financiare ilegale, cum ar fi contrafacerea, frauda fiscală şi fraudele legate de achiziţiile publice;
d)deturnarea de fonduri în cadrul unor proiecte finanţate de donatori internaţionali;
e)corupţia activă şi pasivă, atât în sectorul privat, cât şi în cel public;
f)falsificarea de documente şi prezentarea de declaraţii false; şi
g)criminalitatea informatică.
(2)Părţile consolidează cooperarea bilaterală, regională şi internaţională între organele de asigurare a respectării legii, inclusiv dezvoltarea cooperării dintre Europol şi autorităţile competente ale Georgiei. Părţile se angajează să pună în aplicare în mod eficace standardele internaţionale relevante şi, în special, cele consacrate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (UNTOC) din 2000 şi cele trei protocoale la aceasta, precum şi în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei din 2003.