Art. 159. - Art. 159: Durata protecţiei - Acord din 27-iun-2014 între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 261L

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2023
Art. 159: Durata protecţiei
(1)Dreptul de autor asupra unei opere literare sau artistice în înţelesul articolului 2 din Convenţia de la Berna se aplică pe durata vieţii autorului şi încă 70 de ani după decesul acestuia, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziţia publicului.
(2)Protecţia unei compoziţii muzicale cu text încetează după 70 de ani de la decesul ultimului supravieţuitor dintre următoarele persoane, indiferent dacă acestea au fost sau nu desemnate drept coautori: textierul şi compozitorul, cu condiţia ca ambele contribuţii să fi fost create în mod specific pentru respectiva compoziţie muzicală cu text.
(3)Drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi încetează după cel puţin 50 de ani de la data interpretării sau a execuţiei. Cu toate acestea:
a)în cazul în care fixarea executării, altfel decât pe o fonogramă, face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează după 50 de ani de la prima publicare sau de la prima comunicare către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date;
b)în cazul în care fixarea interpretării sau executării pe o fonogramă face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestei perioade, drepturile încetează după 70 de ani de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date.
(4)Drepturile producătorilor de fonograme încetează după cel puţin 50 de ani de la data fixării lor. Cu toate acestea:
a)în cazul în care, în decursul acestei perioade, o fonogramă face obiectul unei publicări legale, drepturile respective încetează după cel puţin 70 de ani de la data primei publicări legale. În cazul în care nu a avut loc o publicare legală în perioada menţionată la prima teză, iar fonograma a făcut obiectul unei comunicări legale către public în această perioadă, drepturile respective încetează după cel puţin 70 de ani de la data primei comunicări legale către public;
b)în cazul în care, după 50 ani de când o fonogramă face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări către public, producătorul de fonograme nu oferă copii ale fonogramei pentru vânzare în cantitate suficientă sau nu pune fonograma la dispoziţia publicului, artistul interpret sau executant poate rezilia contractul prin care şi-a transferat sau cesionat unui producător de fonograme drepturile sale asupra fixării interpretării sau executării sale.
(5)Drepturile organismelor de radiodifuziune şi de televiziune încetează după cel puţin 50 de ani de la prima difuzare a unei emisiuni, indiferent dacă această emisiune a fost difuzată cu fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit.
(6)Termenele prevăzute în prezentul articol se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a avut loc faptul generator.