Art. 6. - Art. 6: Mijloace de probă privind cetăţenia - Acord din 26-oct-2009 între Comunitatea Europeană şi Republica Islamică Pakistan privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală

Acte UE

Jurnalul Oficial 287L

În vigoare
Versiune de la: 7 Octombrie 2010
Art. 6: Mijloace de probă privind cetăţenia
(1)Dovada cetăţeniei nu se poate face prin intermediul unor documente false.
(2)Dovada cetăţeniei, în temeiul articolului 2 alineatul (1), se poate face prin intermediul oricăruia dintre documentele enumerate în anexa I la prezentul acord, chiar dacă perioada lor de valabilitate a expirat. În cazul în care se prezintă astfel de documente, statul solicitat şi statul solicitant recunosc reciproc cetăţenia, fără să fie necesară efectuarea unei investigaţii suplimentare.
(3)Dovada cetăţeniei, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1), se poate face, de asemenea, şi prin intermediul oricăruia dintre documentele enumerate în anexa II la prezentul acord, chiar dacă perioada lor de valabilitate a expirat. În cazul în care se prezintă astfel de documente, statul solicitat iniţiază demersul de stabilire a cetăţeniei persoanei în cauză.
(4)Dacă niciunul dintre documentele enumerate în anexele I şi II nu poate fi prezentat, autoritatea competentă a statului solicitant şi reprezentanţele diplomatice sau consulare ale statului solicitat întreprind, la cerere, demersurile necesare pentru chestionarea persoanei pentru care a fost înaintată o cerere de readmisie, fără întârzieri nejustificate.