Art. 9. - Art. 9: Armele de distrugere în masă, neproliferarea şi dezarmarea - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 9: Armele de distrugere în masă, neproliferarea şi dezarmarea
(1)Părţile consideră că proliferarea ADM şi a vectorilor acestora, atât în rândul actorilor statali, cât şi în rândul actorilor nestatali, cum ar fi grupurile teroriste şi alte grupuri infracţionale, reprezintă una dintre cele mai grave ameninţări la adresa păcii şi stabilităţii internaţionale. Prin urmare, părţile convin să coopereze şi să contribuie la combaterea proliferării ADM şi a vectorilor acestora prin respectarea în totalitate şi prin punerea în aplicare la nivel naţional a obligaţiilor existente care le revin în temeiul tratatelor şi acordurilor internaţionale privind dezarmarea şi neproliferarea şi al altor obligaţii internaţionale relevante. Părţile convin că această dispoziţie reprezintă un element esenţial al prezentului acord.
(2)Părţile convin să coopereze şi să contribuie la combaterea proliferării ADM şi a vectorilor acestora prin:
a)luarea de măsuri în vederea semnării sau a ratificării altor instrumente internaţionale relevante ori a aderării la acestea, după caz, şi în vederea punerii în aplicare pe deplin a acestora şi
b)dezvoltarea în continuare a unui sistem eficace de controale naţionale ale exporturilor, inclusiv controale ale exportului şi tranzitului de mărfuri legate de ADM, precum şi controale ale utilizării finale a tehnologiilor cu dublă utilizare legate de ADM.
(3)Părţile convin să instituie un dialog politic periodic care să însoţească şi să consolideze elementele prevăzute la prezentul articol.