Art. 85. - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 85
Cooperarea, bazată pe schimbul de informaţii şi de bune practici, poate acoperi o serie de aspecte care urmează să fie identificate din rândul următoarelor domenii:
(a)reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea coeziunii sociale;
(b)politica privind ocuparea forţei de muncă, al cărei obiectiv este sporirea numărului locurilor de muncă şi a calităţii acestora, care să asigure condiţii de lucru decente, inclusiv în vederea reducerii economiei informale şi a muncii informale;
(c)promovarea unor măsuri active de ocupare şi a unor servicii eficiente de ocupare a forţei de muncă în vederea modernizării pieţelor forţei de muncă şi a adaptării la necesităţile acestora;
(d)încurajarea unor pieţe ale forţei de muncă şi a unor sisteme de securitate socială mai favorabile incluziunii care să integreze persoanele dezavantajate, inclusiv persoanele cu handicap şi cele care aparţin minorităţilor;
(e)egalitatea de şanse şi combaterea discriminării, urmărind îmbunătăţirea egalităţii de gen şi asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi combaterea discriminării pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală;
(f)politica socială, urmărind creşterea nivelului de protecţie socială şi modernizarea sistemelor de protecţie socială din punctul de vedere al calităţii, accesibilităţii şi sustenabilităţii financiare;
(g)participarea mai activă a partenerilor sociali şi promovarea dialogului social, inclusiv prin dezvoltarea capacităţii tuturor părţilor interesate relevante;
(h)promovarea securităţii şi sănătăţii în muncă şi
(i)promovarea responsabilităţii sociale a întreprinderilor.