Art. 57. - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 57
Părţile îşi dezvoltă şi îşi consolidează cooperarea privind politica industrială şi privind întreprinderile, îmbunătăţind astfel mediul de afaceri pentru toţi operatorii economici, dar acordând o atenţie specială întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Cooperarea sporită ar trebui să amelioreze cadrul administrativ şi de reglementare atât pentru întreprinderile din Uniunea Europeană, cât şi pentru cele din Republica Armenia care îşi desfăşoară activitatea în Uniunea Europeană şi în Republica Armenia şi ar trebui să fie întemeiată pe politicile industriale şi pe politicile privind IMM-urile ale Uniunii Europene, ţinând seama de principiile şi de practicile recunoscute la nivel internaţional în acest domeniu.