Art. 383. - Art. 383: Aplicarea teritorială - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 383: Aplicarea teritorială
Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, în condiţiile prevăzute de aceste tratate, şi, pe de altă parte, teritoriului Republicii Armenia.