Art. 380. - Art. 380: Relaţia cu alte acorduri - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 380: Relaţia cu alte acorduri
(1)Prezentul acord înlocuieşte APC. Trimiterile la APC din toate celelalte acorduri dintre părţi se interpretează ca trimiteri la prezentul acord.
(2)Prezentul acord nu aduce atingere drepturilor persoanelor fizice şi juridice garantate de acordurile existente care prevăd obligaţii pentru unul sau mai multe state membre, pe de o parte, şi pentru Republica Armenia, pe de altă parte, înainte ca persoanele fizice şi juridice să beneficieze de drepturi echivalente în temeiul prezentului acord.
(3)Acordurile existente referitoare la domenii de cooperare specifice care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentului acord se consideră ca făcând parte din relaţiile bilaterale globale reglementate de prezentul acord şi dintr-un cadru instituţional comun.
(4)Părţile pot completa prezentul acord prin încheierea de acorduri specifice în orice domeniu care se încadrează în domeniul de aplicare al acestuia. Astfel de acorduri specifice fac parte integrantă din relaţiile bilaterale globale reglementate de prezentul acord şi dintr-un cadru instituţional comun.
(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor relevante din Tratatul privind Uniunea Europeană şi din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nici prezentul acord, nici acţiunile întreprinse în temeiul acestuia nu afectează în vreun fel competenţele statelor membre de a desfăşura activităţi de cooperare bilaterală cu Republica Armenia sau de a încheia, după caz, noi acorduri de cooperare cu Republica Armenia.