Art. 379. - Art. 379: Măsurile adecvate în cazul neîndeplinirii obligaţiilor - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 379: Măsurile adecvate în cazul neîndeplinirii obligaţiilor
(1)O parte poate lua măsuri adecvate dacă un litigiu nu este soluţionat în termen de trei luni de la data notificării unei cereri formale de soluţionare a litigiului în conformitate cu articolul 378 şi dacă partea reclamantă consideră în continuare că cealaltă parte nu şi-a îndeplinit o obligaţie prevăzută de prezentul acord. Cerinţa privind o perioadă de consultare de trei luni nu se aplică în cazurile excepţionale prevăzute la alineatul (3) al prezentului articol.
(2)La alegerea măsurilor adecvate, se acordă prioritate celor care perturbă cel mai puţin funcţionarea prezentului acord. Cu excepţia cazurilor descrise la alineatul (3) al prezentului articol, aceste măsuri nu pot include suspendarea drepturilor sau obligaţiilor prevăzute la titlul VI din prezentul acord. Măsurile menţionate la alineatul (1) al prezentului articol sunt notificate imediat Consiliului de parteneriat şi fac obiectul consultărilor în conformitate cu articolul 377 alineatul (2) şi al soluţionării litigiilor în conformitate cu articolul 378 alineatele (2) şi (3).
(3)Excepţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) se referă la:
a)denunţarea prezentului acord care nu este sancţionată de normele generale de drept internaţional sau
b)încălcarea de către cealaltă parte a oricăruia dintre elementele esenţiale ale prezentului acord, menţionate la articolul 2 alineatul (1) şi la articolul 9 alineatul (1).