Art. 372. - Art. 372: Monitorizarea şi evaluarea apropierii - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 372: Monitorizarea şi evaluarea apropierii
(1)Monitorizarea înseamnă evaluarea continuă a progreselor înregistrate în punerea în aplicare şi asigurarea respectării măsurilor care fac obiectul prezentului acord. Părţile cooperează, în cadrul organismelor instituţionale instituite prin prezentul acord, pentru facilitarea procesului de monitorizare.
(2)Uniunea Europeană evaluează apropierea legislaţiei Republicii Armenia de legislaţia UE, astfel cum se prevede în prezentul acord. Aceste evaluări includ aspectele legate de punerea în aplicare şi de asigurarea respectării legislaţiei. Uniunea Europeană poate efectua aceste evaluări fie individual, fie în acord cu Republica Armenia. Pentru a facilita procesul de evaluare, Republica Armenia raportează Uniunii Europene progresele înregistrate în ceea ce priveşte apropierea, dacă este necesar înainte de încheierea perioadelor de tranziţie stabilite în prezentul acord. În procesul de raportare şi evaluare, inclusiv modalităţile de evaluare şi frecvenţa evaluărilor, se ţine seama de modalităţile specifice prevăzute în prezentul acord sau de deciziile organismelor instituţionale instituite prin prezentul acord.
(3)Evaluarea apropierii legislaţiei poate include misiuni la faţa locului, cu participarea instituţiilor Uniunii Europene, a organismelor şi agenţiilor, a organismelor neguvernamentale, a autorităţilor de supraveghere, a experţilor independenţi şi a altor entităţi, după caz.