Art. 365. - Art. 365: Comisia parlamentară de parteneriat - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 365: Comisia parlamentară de parteneriat
(1)Se instituie o Comisie parlamentară de parteneriat. Aceasta este alcătuită, pe de o parte, din membri ai Parlamentului European şi, pe de altă parte, din membri ai Adunării Naţionale a Republicii Armenia şi reprezintă un forum în care aceştia se întâlnesc şi fac schimb de opinii. Aceasta se reuneşte la intervale pe care şi le stabileşte singură.
(2)Comisia parlamentară de parteneriat îşi stabileşte regulamentul de procedură.
(3)Comisia parlamentară de parteneriat este prezidată, alternativ, de un reprezentant al Parlamentului European şi, respectiv, de un reprezentant al Adunării Naţionale a Armeniei, în conformitate cu dispoziţiile care urmează să fie stabilite în regulamentul său de procedură.
(4)Comisia parlamentară de parteneriat poate solicita Consiliului de parteneriat informaţii relevante privind punerea în aplicare a prezentului acord; Consiliul de parteneriat furnizează Comisiei parlamentare de parteneriat informaţiile solicitate.
(5)Comisia parlamentară de parteneriat este informată cu privire la deciziile şi recomandările Consiliului de parteneriat.
(6)Comisia parlamentară de parteneriat poate face recomandări Consiliului de parteneriat.
(7)Comisia parlamentară de parteneriat poate crea subcomisii parlamentare de parteneriat.