Art. 355. - Art. 355: Comunicarea cu privire la fraudă, corupţie şi nereguli - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 355: Comunicarea cu privire la fraudă, corupţie şi nereguli
(1)Autorităţile din Republica Armenia transmit Comisiei Europene fără întârziere orice informaţie de care iau cunoştinţă cu privire la cazuri presupuse sau reale de fraudă, de corupţie sau orice alte nereguli, inclusiv conflicte de interese, legate de execuţia fondurilor UE. În cazul în care există suspiciuni de fraudă sau corupţie, Oficiul European de Luptă Antifraudă este, de asemenea, informat.
(2)Autorităţile din Republica Armenia raportează, de asemenea, cu privire la toate măsurile luate în legătură cu faptele comunicate în temeiul prezentului articol. Dacă nu există cazuri presupuse sau reale de fraudă, corupţie sau orice alte nereguli de raportat, autorităţile din Republica Armenia informează Comisia Europeană despre acest lucru în cadrul reuniunii anuale a subcomitetului relevant.