Art. 22. - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 22
(1)Uniunea Europeană şi Republica Armenia facilitează procesul de reformă economică prin îmbunătăţirea înţelegerii comune a mecanismelor fundamentale ale economiei fiecăreia dintre ele, precum şi elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor economice.
(2)Republica Armenia ia măsuri suplimentare pentru a dezvolta o economie de piaţă funcţională şi pentru a-şi apropia progresiv reglementările şi politicile economice şi financiare de cele ale Uniunii Europene, astfel cum a fost convenit în prezentul acord. Uniunea Europeană va sprijini Republica Armenia să instituie politici macroeconomice solide, care să vizeze inclusiv independenţa băncii centrale, stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice şi sustenabilitatea regimului de schimb valutar şi a balanţei de plăţi.