Art. 105. - În special, părţile cooperează în vederea alinierii practicii Republicii Armenia la următoarele principii: - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 105
(1)Părţile promovează înţelegerea reciprocă şi cooperarea bilaterală în domeniul politicii de dezvoltare regională, inclusiv metode de formulare şi de punere în aplicare a politicilor regionale, guvernanţa şi parteneriatul pe mai multe niveluri, cu un accent deosebit pe dezvoltarea zonelor defavorizate şi pe cooperarea teritorială, având ca obiectiv stabilirea de canale de comunicare şi îmbunătăţirea schimburilor de informaţii şi de experienţă între autorităţile naţionale, regionale şi locale, actorii socioeconomici şi societatea civilă.
(2)În special, părţile cooperează în vederea alinierii practicii Republicii Armenia la următoarele principii:
a)consolidarea guvernanţei pe mai multe niveluri, în măsura în care aceasta afectează nivelul central, regional şi local, punând un accent deosebit pe modalităţile de a spori implicarea părţilor interesate regionale şi locale;
b)consolidarea parteneriatului dintre toate părţile interesate implicate în dezvoltarea regională şi
c)cofinanţarea prin intermediul contribuţiei financiare a părţilor implicate în implementarea programelor şi a proiectelor de dezvoltare regională.