Art. 102. - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 102
Părţile stabilesc un dialog cu privire la cooperarea în cadrul societăţii civile, care vizează următoarele obiective:
(a)să consolideze contactele şi schimbul de informaţii şi de experienţă dintre toate sectoarele societăţii civile din Uniunea Europeană şi din Republica Armenia;
(b)să asigure o mai bună cunoaştere şi înţelegere a Republicii Armenia, inclusiv a istoriei şi culturii acestei ţări, în Uniunea Europeană şi îndeosebi în rândul organizaţiilor societăţii civile de pe teritoriul statelor membre, pentru o mai mare sensibilizare a opiniei publice cu privire la oportunităţile şi la provocările care pot apărea în relaţiile lor viitoare şi
(c)asigurarea unei mai bune cunoaşteri şi înţelegeri a Uniunii Europene în Republica Armenia şi îndeosebi în rândul organizaţiilor societăţii civile din Republica Armenia, fără a se pune un accent exclusiv pe valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, pe politicile acesteia şi pe modul de funcţionare a acesteia.