Titlul v - COOPERAREA LEGISLATIVĂ - Acord din 23-ian-1995 între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Kazahstan, pe de altă parte
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare Versiune de la: 24 Ianuarie 2007
TITLUL V:COOPERAREA LEGISLATIVĂ
Art. 43
(1)Părţile recunosc că o condiţie importantă a consolidării legăturilor economice între Republica Kazahstan şi Comunitate este armonizarea legislaţiei existente şi viitoare a Republicii Kazahstan cu cea a Comunităţii. Republica Kazahstan ia măsurile necesare pentru creşterea treptată a gradului de compatibilitate a legislaţiei sale interne cu legislaţia comunitară.
(2)Armonizarea legislaţiilor cuprinde, în special, următoarele domenii: legislaţia vamală, dreptul societăţilor comerciale, dreptul bancar, contabilitatea şi impozitarea societăţilor comerciale, proprietatea intelectuală, protecţia lucrătorilor la locul de muncă, serviciile financiare, regulile de concurenţă, inclusiv orice probleme şi practici conexe comerţului, achiziţiile publice, protecţia sănătăţii şi a vieţii persoanelor, animalelor şi plantelor, mediul, protecţia consumatorilor, impozitarea indirectă, regulile şi standardele tehnice, actele cu putere de lege şi normele administrative în sectorul nuclear, transporturile.
(3)Comunitatea acordă Republicii Kazahstan asistenţă tehnică pentru punerea în aplicare a respectivelor măsuri, care poate include, inter alia:
- schimburile de experţi;
- furnizarea de informaţii rapide, în special în domeniul legislaţiei;
- organizarea seminariilor;
- organizarea activităţilor de formare profesională;
- asistenţa pentru traducerea legislaţiei comunitare în sectoarele în cauză.
(4)Părţile convin să analizeze mijloacele de aplicare a regulilor de concurenţă respective în mod concertat în cazurile în care sunt afectate schimburile comerciale între ele.