Art. 20. - Art. 20: Continuarea procesului de reformă - Acord din 22-dec-1994 PRIVIND AGRICULTURA

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 20: Continuarea procesului de reformă
Recunoscând că obiectivul pe termen lung al reducerilor progresive şi substanţiale ale sprijinului şi ale protecţiei care determină o reformă fundamentală este un proces continuu, membrii convin că vor fi angajate negocieri în vederea continuării procesului cu un an înainte de sfârşitul perioadei de aplicare, ţinându-se cont de:
a)experienţa dobândită până la acea dată în aplicarea angajamentelor de reducere;
b)efectele angajamentelor de reducere asupra comerţului mondial cu produse agricole;
c)considerente - altele decât cele de ordin comercial - referitoare la tratamentul special şi diferenţiat acordat ţărilor membre în curs de dezvoltare şi obiectivul stabilirii unui sistem comercial echitabil şi axat pe piaţă pentru produsele agricole, precum şi celelalte obiective şi preocupări menţionate în preambulul la prezentul acord; şi
d)orice alte angajamente necesare pentru atingerea obiectivului pe termen lung sus-menţionat.