Art. 8. - Art. 8: Mijloace de probă privind cetăţenia - Acord din 18-sept-2007 între Comunitatea Europeană şi Republica Muntenegru privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală

Acte UE

Jurnalul Oficial 334L

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2007
Art. 8: Mijloace de probă privind cetăţenia
(1)Dovada cetăţeniei, în temeiul articolului 2 alineatul (1) şi al articolului 4 alineatul (1), se poate face, în special, prin intermediul documentelor enumerate în anexa 1, chiar dacă perioada lor de valabilitate a expirat. În cazul în care se prezintă astfel de documente, statele membre şi Muntenegru recunosc reciproc cetăţenia fără să fie necesară efectuarea unei investigaţii suplimentare. Dovada cetăţeniei nu poate fi făcută prin documente false.
(2)Dovada prima facie a cetăţeniei, în temeiul articolului 2 alineatul (1) şi al articolului 4 alineatul (1), se poate face, în special, prin intermediul documentelor enumerate în anexa 2, chiar dacă perioada lor de valabilitate a expirat. În cazul în care se prezintă astfel de documente, statele membre şi Muntenegru consideră că cetăţenia este stabilită, cu excepţia cazului în care pot dovedi contrariul. Dovada prima facie a cetăţeniei nu poate fi făcută prin documente false.
(3)În cazul în care nu se poate prezenta niciunul dintre documentele enumerate în anexa 1 sau 2, reprezentanţele diplomatice,i consulare competente ale statului solicitat în cauză întreprind, la cerere, demersurile necesare pentru a chestiona persoana care urmează să fie readmisă fără întârzieri nejustificate şi în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care la care a fost prezentată cererea, în vederea stabilirii cetăţeniei persoanei în cauză.