Art. 3. - Art. 3: Negocierile în curs ale Uniunii în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994 - Acord din 09-iun-2023 ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI REPUBLICA CHILE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI XXVIII DIN ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE ŞI COMERŢ (GATT) DIN 1994 REFERITOR LA MODIFICAREA CONCESIILOR AFERENTE TUTUROR CONTINGENTELOR TARIFARE INCLUSE ÎN LISTA CLXXV A UE CA URMARE A RETRAGERII REGATULUI UNIT DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Acte UE

Jurnalul Oficial 233L

În vigoare
Versiune de la: 18 Septembrie 2023
Art. 3: Negocierile în curs ale Uniunii în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994
(1)Părţile recunosc că Uniunea continuă să desfăşoare negocieri şi consultări cu alţi membri ai OMC care deţin drepturi de negociere sau de consultare în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994 ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune, astfel cum s-a comunicat membrilor OMC.
(2)În urma respectivelor negocieri şi consultări, Uniunea poate lua în considerare o modificare a cotelor şi cantităţilor prevăzute la articolul 2 sau a celor prevăzute în documentul G/SECRET/42/Add.2. În cazul unei astfel de modificări în ceea ce priveşte un angajament prealabil de contingent tarifar al Uniunii pentru care Chile are drept de negociere, Uniunea se consultă cu Chile în vederea obţinerii unui rezultat satisfăcător pentru ambele părţi înainte de a proceda la o astfel de modificare, fără a aduce atingere drepturilor fiecărei părţi în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994.