Art. 12. - Acord din 02-nov-1990 între Comunitatea Economică Europeană şi Republica Argentina privind relaţiile în sectorul pescuitului maritim

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 12
(1)Prezentul acord se aplică pe o perioadă de cinci ani, începând de la data intrării în vigoare, şi continuă să se aplice pe perioade suplimentare de câte doi ani, în cazul în care nici una dintre părţi nu transmite în scris un aviz de denunţare cu cel puţin şase luni înainte de data expirării perioadei iniţiale şi a perioadelor suplimentare.
(2)În cazul în care una dintre părţi transmite un aviz de denunţare a prezentului acord, părţile iniţiază consultări.
(3)Înainte de sfârşitul perioadei de valabilitate a acordului, părţile iniţiază negocieri pentru a decide modificările la anexe şi/sau la Protocolul I care pot fi necesare pentru perioada următoare.