e-Transport: Obligaţia de declarare a beneficiarului în cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri cu risc fiscal ridicat

Repertoar
Stare:  În vigoare
Autor răspuns: Agentia Nationala de Administrare Fiscala
Dată răspuns: 7 Iulie 2022, stare legală neschimbată

ÎNTREBARE

Autor: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Pentru transporturi provenind din UE care ajung în depozitele unei societăţi, produsele sunt sortate pe destinaţii şi transmise spre acestea (sau posibil cu o altă oprire la un alt depozit, iar ulterior marfa este împărţită pe localităţile din judeţele arondate respectivelor depozite) împreună cu alte mărfuri (unele supuse declarării, altele nu), raportat la prevederile art. 8 din O.U.G. nr. 41/2022, cine are obligaţia declarării în Sistemul Ro e-Transport acestei livrări, având în vedere că sunt cel puţin 3 camioane implicate în această rută.

RĂSPUNS

Conținut complet disponibil după conectare pe Sintact