Subcapitolul 3 - 3. EFICIENŢĂ ENERGETICĂ - Strategie din 2024 energetică a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050
M.Of. 1226 bis
În vigoare Versiune de la: 5 Decembrie 2024
SUBCAPITOLUL 3:3. EFICIENŢĂ ENERGETICĂ
Eficienţa energetică este adesea caracterizată, figurat, ca fiind cea mai valoroasă şi la îndemână resursă energetică, dat fiind faptul că o creştere a eficienţei energetice reduce costurile şi impactul negativ asupra mediului asociate cu consumul de energie, dar şi dependenţa de importuri de energie.
Conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), eficienţa energetică trebuie să contribuie cu circa 44% la reducerea gazelor cu efect de seră la nivel global. Eficienţa energetică poate fi un răspuns la criza climatică, la creşterea preţurilor la energie şi la criza aprovizionării cu energie.
Eficienţa energetică în România s-a îmbunătăţit continuu în ultimele decenii. Între 1995 (datele cele mai timpurii) şi 2022 (datele cele mai recente), România a înregistrat a treia cea mai mare rată medie de descreştere a intensităţii energetice din UE, de 69,6%, pe fondul restructurării activităţii industriale şi eficientizării activităţii economice în ansamblu. Primele două locuri sunt ocupate de Irlanda şi Lituania care, prin natura structurii lor economice, sunt mai degrabă excepţii statistice.
Intensitate energetică a PIB-ului în volume legate în lanţ (2010), kilogram echivalent petrol (KGOE) la 1.000 EUR
Ţară | 1995 | 2022 | Îmbunătăţire |
Irlanda | 135,5 | 37,4 | 72,4% |
Lituania | 616,0 | 170,4 | 72,3% |
România | 545,5 | 165,7 | 69,6% |
Estonia | 734,6 | 238,6 | 67,5% |
Polonia | 524,2 | 189,7 | 63,8% |
Letonia | 496,7 | 180,2 | 63,7% |
Slovacia | 502,8 | 185,3 | 63,1% |
Bulgaria | 868,3 | 395,0 | 54,5% |
Suedia | 203,7 | 98,6 | 51,6% |
Luxemburg | 138,4 | 68,0 | 50,8% |
Ungaria | 372,3 | 185,5 | 50,2% |
Danemarca | 111,7 | 56,3 | 49,5% |
Slovenia | 267,8 | 138,1 | 48,4% |
Regatul Ţărilor de Jos | 192,2 | 101,5 | 47,2% |
Republica Cehă | 395,7 | 212,2 | 46,4% |
Croaţia | 253,9 | 148,8 | 41,4% |
Germania | 160,0 | 94,0 | 41,2% |
Media UE | 177,6 | 107,4 | 39,5% |
Franţa | 158,8 | 97,3 | 38,7% |
Belgia | 218,1 | 138,5 | 36,5% |
Cipru | 179,3 | 113,9 | 36,4% |
Finlanda | 240,1 | 156,8 | 34,7% |
Grecia | 172,0 | 120,2 | 30,1% |
Spania | 148,7 | 108,0 | 27,4% |
Portugalia | 155,2 | 117,1 | 24,5% |
Austria | 124,5 | 94,1 | 24,4% |
Italia | 116,0 | 90,2 | 22,2% |
Sursă: Calcule proprii după datele Eurostat https://doi.org/10.2908/NRG_IND_EI
Atât consumul primar de energie cât şi consumul final de a rămas relativ constant în perioada 2010-2021. Astfel, obiectivele stabilite pentru anul 2020 în Planul Naţional de Acţiune în domeniul Eficienţei Energetice IV au fost atinse. Mai mult, la nivelul anului 2030, consumul de energie primară va ajunge la 28,7 Mtep, iar consumul final de energie va ajunge la 22,5 Mtep.
Traiectoria estimată a consumului de energie în perioada 2025-2050
Sursă: PNIESC Actualizat 2025-2030
Potenţialul cel mai ridicat de creştere în continuare a eficienţei energetice în România se regăseşte în încălzirea clădirilor, în transformarea resurselor energetice primare în energie electrică în centrale termoelectrice, în transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazelor naturale, respectiv în transporturi şi în industrie. Există o rezervă însemnată de îmbunătăţire a eficienţei în consumul brut de energie electrică, date fiind pierderile de transformare, respectiv cele din reţelele de transport şi distribuţie (de circa 9%/an), care includ şi pierderile comerciale.
ENERGIA TERMICĂ
După 1989, odată cu restructurarea industriei româneşti, cererea de energie termică aferentă SACET-urilor a scăzut an de an, acestea devenind din ce în ce mai ineficiente economic. Închiderea platformelor industriale şi lipsa investiţiilor de mentenanţă a reţelelor de transport şi distribuţie a agentului termic au redus semnificativ viabilitatea economică a multor SACET- uri din România, care sunt susţinute prin subvenţionare directă din bugetele publice locale.
80% din grupurile termoenergetice existente au durata de viaţă normală depăşită. În ultimii ani, o bună parte dintre capacităţile de producere în cogenerare ale SACET-urilor au fost retrase din exploatare şi chiar dezafectate din cauza imposibilităţii financiare de realizare a investiţiilor de mediu, dar în unele cazuri şi datorită neconcordanţei constructive a acestor grupuri (concepute în special pentru cogenerare industrială) cu actualele cerinţe ale pieţei de energie termică.
Din aceste motive, sistemele SACET s-au confruntat în ultimii 20 de ani cu debranşări masive ale consumatorilor, aceştia alegând soluţii individuale de încălzire. Sunt câteva excepţii în acest sens, reprezentate de municipalităţi care au reuşit să rebranşeze consumatori şi să branşeze consumatori noi, prin investiţii în înlocuirea unei vechi instalaţii de cogenerare cu una nouă unde se foloseşte şi stocarea energiei termice.
Încălzirea centralizată, în special în oraşele mari, va continua să fie necesară şi, în paralel cu schemele de sprijin disponibile pentru capacităţile de cogenerare, este necesară reanalizarea infrastructurii aferente care a devenit nesustenabilă, a mecanismelor de sprijin care au avut, în principal, un obiectiv operaţional şi nu unul investiţional ori bazat pe eficienţa utilizării resurselor, cât şi actualizarea cadrului de reglementare pentru a asigura flexibilitate, coerentă, predictibilitate şi bancabilitate.
De asemenea este necesară sprijinirea realizării sistemelor eficiente de răcire şi de încălzire cu temperatură redusă de cvartal/cartier pentru noile dezvoltări imobiliare. În unităţile administrativ-teritoriale (UAT-uri) în care se intenţionează realizarea de reţele gaze naturale, autorităţile locale au ca opţiune tehnică realizarea de sisteme de alimentare centralizată cu energie termică şi producerea de energie termică sau în cogenerare în centrale pe gaze naturale, cu posibilitatea de utilizare ulterioară a altor surse de energie sau tehnologii noi (micro/mici reactoare modulare).
Există aşadar un potenţial major privind instalarea de noi surse de cogenerare de înaltă eficienţă, atât pentru încălzirea populaţiei, cât şi în industrie. Cogenerarea de înaltă eficienţă, pe gaze naturale, împreună cu capacităţi de stocare a energiei termice, până la tranziţia integrală la SRE, reprezintă o necesitate.
În afara oraşelor, sunt necesare măsuri dedicate pentru adresarea problemei presante a încălzirii prin utilizarea biomasei de eficienţă redusă în mediul rural, în locuinţe cu o performanţă energetică scăzută. Având în vedere eliminarea treptată a centralelor în condensare şi a boilerelor pe gaze naturale până în 2040, ar trebui luate în considerare, în funcţie de specificul fondului imobiliar şi al mixului energetic, tehnologiile care utilizează energia electrică, realizarea unor sisteme colective/centralizate eficiente de încălzire - răcire sau utilizarea mai eficientă a surselor de biomasă sustenabilă, în conformitate cu cele mai noi prevederi ale Directivei pentru Energie Regenerabilă.
Se estimează că utilizarea pompelor de căldură şi energia termică solară vor creşte semnificativ până în 2035, urmând să aibă o contribuţie substanţială pentru satisfacerea cererii de energie termică în sistem centralizat. De asemenea, ponderea sistemelor de termoficare centralizată pe bază de biocombustibili va cunoaşte o creştere limitată. Aceste tendinţe reflectă trecerea către surse regenerabile mai durabile de producere a energiei termice în sistem centralizat.
O provocare semnificativă pentru îmbunătăţirea competitivităţii, modernizarea şi reducerea emisiilor în sectorul de încălzire - răcire o reprezintă partajarea responsabilităţii între Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi autorităţile publice locale, impunându-se aşadar realizarea unei planificări la nivel central pentru acest serviciu.