Capitolul iii - Sancţiunile aplicate elevilor - Statut din 2025 al elevului de colegiu naţional militar
M.Of. 98
În vigoare Versiune de la: 3 Februarie 2025
CAPITOLUL III:Sancţiunile aplicate elevilor
Art. 10
(1)Elevii care săvârşesc fapte prin care se încalcă prevederile legale în vigoare, regulamentul de organizare şi funcţionare a colegiului naţional militar sau regulamentul de ordine interioară sunt sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.
(2)Sancţiunile se aplică gradual. În cazul abaterilor grave, consiliul clasei poate să propună aplicarea directă a unei sancţiuni corespunzătoare, chiar dacă sancţiunile mai puţin severe nu au fost aplicate anterior.
(3)Toate sancţiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât şi părinţilor/reprezentanţilor legali şi se consemnează în ordinul de zi pe unitate.
(4)Sancţiunile care se pot aplica elevilor sunt cele prevăzute la art. 16 alin. (4) lit. a)-d) din Statutul elevului, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.707/2024, precum şi cele din contractul educaţional.
(5)Încadrarea unei fapte în categoria abaterilor grave prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.233/2023 privind încheierea contractelor educaţionale de către elevii/elevele din unităţile de învăţământ preuniversitar ale Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare, se realizează de către consiliul profesoral, la propunerea consiliului clasei.
Art. 11
Observaţia individuală poate fi aplicată şi de către comandantul companiei şi nu atrage alte măsuri disciplinare.
Art. 12
(1)Mustrarea scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, cu menţionarea faptelor care au determinat sancţiunea. Aplicarea sancţiunii este însoţită de scăderea notei la "Purtare" cu un punct, validată de consiliul profesoral.
(2)Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se aplică prin hotărâre a consiliului profesoral, la propunerea consiliului clasei, şi se consemnează în registrul de procese-verbale ale şedinţelor consiliului profesoral.
(3)Mustrarea scrisă se întocmeşte de către diriginte, se semnează de către comandantul colegiului, se înregistrează la compartimentul documente clasificate şi se înmânează părinţilor/reprezentantului legal, personal, sub semnătură, sau se transmite prin poştă, cu confirmare de primire, apoi se consemnează în catalogul clasei, precizându-se numărul de înregistrare al documentului.
Art. 13
Interdicţia temporară de a ieşi în învoire se aplică de către comandantul colegiului/înlocuitorul legal, la propunerea dirigintelui clasei, comandantului de subunitate şi nu atrage alte măsuri disciplinare.
Art. 14
Retrogradarea din gradul onorific se aplică prin hotărâre a comandantului colegiului, la propunerea consiliului profesoral, în baza raportului consiliului clasei. Sancţiunea se consemnează în registrul de procese-verbale ale consiliului profesoral şi în ordinul de zi pe unitate şi este însoţită de scăderea notei la "Purtare" cu un punct.
Art. 15
(1)Mutarea disciplinară la o clasă paralelă din acelaşi colegiu naţional militar se aplică prin hotărâre a consiliului profesoral, la propunerea consiliului clasei.
(2)Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se consemnează în registrul de procese-verbale ale şedinţelor consiliului profesoral şi în ordinul de zi pe unitate şi nu atrage alte măsuri disciplinare.
(3)Pentru sancţiunea prevăzută la alin. (1) se întocmeşte o înştiinţare scrisă de către diriginte, se semnează de către comandantul colegiului, se înregistrează la compartimentul documente clasificate şi se înmânează părinţilor/reprezentanţilor legali, personal, sub semnătură, sau se transmite prin poştă, cu confirmare de primire, apoi se consemnează în catalogul clasei, precizându-se numărul de înregistrare al documentului.
Art. 16
(1)Sancţiunea de preaviz pentru declararea ca "necorespunzător pentru profilul militar" se aplică prin hotărâre a consiliului profesoral, la propunerea consiliului clasei, şi se consemnează în registrul de procese-verbale ale şedinţelor consiliului profesoral, în catalogul clasei şi în registrul de evidenţă a elevilor.
(2)Sancţiunea menţionată la alin. (1) are valabilitatea pentru un an şcolar, iar la cea mai mică abatere săvârşită în acest interval de timp elevul este declarat "necorespunzător pentru profilul militar".
(3)Aplicarea sancţiunii este însoţită de scăderea notei la "Purtare" cu două puncte, validată de consiliul profesoral.
Art. 17
(1)Elevul major sau părintele/reprezentantul legal al elevului minor căruia i s-a aplicat o sancţiune poate contesta sancţiunea în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă despre aplicarea acesteia.
(2)Contestaţia se adresează, în scris, comandantului colegiului, în calitate de preşedinte al consiliului de conducere, şi se depune la secretariatul colegiului.
(3)Contestaţia se soluţionează de către consiliul de conducere al colegiului în termen de 30 de zile de la data depunerii.
(4)Hotărârea consiliului de conducere al colegiului este definitivă.
Art. 18
(1)Declararea ca "necorespunzător pentru profilul militar" se aplică:
a)elevilor care acumulează 30 de absenţe nemotivate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din numărul anual de ore la o singură disciplină;
b)elevilor care săvârşesc o abatere gravă, definită potrivit prevederilor anexei nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.233/2023, cu modificările ulterioare;
c)elevilor care obţin media anuală la disciplinele "Pregătire militară" şi la limba modernă studiată în regim intensiv sub 7, numai în situaţia în care nu promovează reexaminările;
d)elevilor care obţin media anuală la "Purtare" mai mică de 8;
e)elevilor care sunt declaraţi corigenţi la mai mult de o disciplină;
f)elevilor care sunt declaraţi repetenţi.
(2)Dacă sancţiunea declarării ca "necorespunzător pentru profilul militar" se produce ca urmare a numărului de absenţe nemotivate, aceasta se poate aplica numai dacă, anterior, a fost aplicată sancţiunea preavizului de declarare ca "necorespunzător pentru profilul militar".
(3)Declararea ca "necorespunzător pentru profilul militar" a unui elev din colegiul naţional militar se aplică prin hotărâre a consiliului profesoral, la propunerea consiliului clasei.
(4)Declararea ca "necorespunzător pentru profilul militar" se consemnează în registrul de procese-verbale ale şedinţelor consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol şi se raportează, ierarhic, Direcţiei generale management resurse umane.
(5)Declararea ca "necorespunzător pentru profilul militar" se aduce la cunoştinţă în scris, sub semnătură, elevului şi părinţilor/reprezentanţilor legali de către dirigintele clasei.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), elevii din clasa a XII-a aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. e) sunt declaraţi "necorespunzător pentru profilul militar" numai în situaţia în care nu promovează examenele de corigenţă.
Art. 19
(1)Elevii vinovaţi de deteriorarea sau sustragerea bunurilor colegiului au obligaţia să suporte cheltuielile aferente, conform prevederilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, republicată.
(2)Recuperarea pagubelor nu absolvă elevii de aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezentul statut.