Secţiunea 1 - Reglementare generală - Statut din 2015 al profesiei de mediator
M.Of. 570 bis
În vigoare Versiune de la: 23 Septembrie 2019
SECŢIUNEA 1:Reglementare generală
Art. 37
(1)Formarea profesională a mediatorilor se asigură prin cursuri de formare profesională organizate de către Institutul de Formare al Consiliului de Mediere, furnizorii de formare autorizaţi în domeniul medierii şi de către instituţiile de învăţământ superior acreditate ale căror programe sunt autorizate de Consiliu.
(2)Cursurile şi programele de formare profesională a mediatorilor vor fi autorizate de către Consiliu cu respectarea standardelor de formare profesională în domeniu, elaborate de către acesta.
(3)Structura cursului de formare profesională este întocmită conform prevederilor Standardului de formare al mediatorului, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.
(4)Consiliul emite documentele care atestă competenţa profesională a mediatorilor.
Art. 38
(1)Instituţiile şi celelalte persoane juridice care desfăşoară, conform art. 9 din Lege, programe de formare profesională a mediatorilor se înscriu de către Consiliu pe o listă, care este pusă la dispoziţia celor interesaţi la sediul său, al instanţelor judecătoreşti şi al autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la sediul Ministerului Justiţiei, pe pagina de internet a acestuia şi pe pagina C.P.M.J.
(2)Consiliul are dreptul să verifice modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor şi de aplicare a standardelor de formare iniţială şi continuă şi poate solicita, dacă este cazul, retragerea autorizaţiei, potrivit standardelor de formare în domeniul medierii şi procedurilor elaborate de către Consiliu.
(3)Retragerea autorizaţiei, a autorizaţii în cazul programelor masterale, ori expirarea perioadei pentru care a fost acordată atrage radierea de pe lista prevăzută la alin. (1).
(4)Ambele tipuri de formare sunt asigurate de formatori autorizaţi pentru pregătirea adulţilor şi atestaţi de Consiliu, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi procedurii emise de Consiliu.
Art. 39
(1)Formarea profesională a mediatorilor are ca principale obiective:
a)dobândirea de cunoştinţe teoretice în domeniul conflictelor, al soluţionării alternative a disputelor şi în special al medierii;
b)dezvoltarea de abilităţi practice în mediere;
c)cunoaşterea cadrului de reglementare în domeniul medierii;
d)asigurarea accesului şi menţinerea în profesia de mediator.
(2)Formarea profesională a mediatorilor se realizează pe baza unor programe de formare iniţială şi continuă, întocmite pe baza criteriilor cuprinse în Standardul de formare iniţială în domeniul medierii şi în Standardul de formare continua al mediatorilor, elaborate de Consiliu.
(3)Revizuirea programelor de formare este obligatorie în maximum 6 luni după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unor modificări ale standardului de formare.
(4)Toate programele de formare a mediatorilor respectă principiile formării adulţilor şi au o structuri care cuprinde maximum 30% pregătire teoretică şi minimum 70% pregătire practică.