(1)Mediatorul autorizat poate fi angajat în interiorul profesiei cu contract individual de muncă în condiţiile Codului muncii, încheiat cu biroul de mediator, biroul de mediatori asociaţi, societatea civilă profesională şi organizaţiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate medierea aşa cum este reglementată de Lege.
(2)În contractul individual de muncă la secţiunea "Clauze speciale" se înscrie o menţiune referitoare la obligaţia de confidenţialitate a mediatorului şi dreptul său de a refuza angajatorului divulgarea conţinutului discuţiilor dintre părţi în timpul medierii.
(3)La contractul individual de muncă se anexează Codul de etica şi deontologie profesională al mediatorului autorizat.