Secţiunea 2 - Suspendarea şi încetarea calităţii de mediator - Statut din 2015 al profesiei de mediator
M.Of. 570 bis
În vigoare Versiune de la: 23 Septembrie 2019
SECŢIUNEA 2:Suspendarea şi încetarea calităţii de mediator
Art. 9
(1)Suspendarea mediatorului din dreptul de a exercita profesia intervine în următoarele cazuri:
a)în cazul unei incompatibilităţi prevăzute de lege, mediatorul este obligat să încunoştinţeze, în termen de 15 zile, Consiliul, prin organele de conducere a C.P.M.J. în legătură cu această incompatibilitate;
b)la cerere, făcută în scris de către mediator, pe o perioada determinată sau nedeterminată;
c)ca sancţiune disciplinară, potrivit art. 39 alin. (1) lit. c) din Lege.
(2)Exercitarea calităţii de mediator se suspendă de drept, în cazul în care împotriva mediatorului s-a luat măsura arestării preventive sau controlului judiciar, până la soluţionarea definitivă a procesului penal, potrivit legii.
(3)Suspendarea activităţii la cererea mediatorului se constată prin decizie a preşedintelui Consiliului emisă în termen de 30 de zile şi se înscrie în Tabloul mediatorilor. Decizia se comunică C.P.M.J. unde mediatorul suspendat îşi are sediul principal sau secundar.
(4)Încetarea suspendării se dispune după depunerea următoarelor documente:
a)cererea solicitantului;
b)act de identitate - în copie;
c)hotărârea prin care a primit avizul Consiliului de Mediere pentru forma de exercitare a profesiei - în copie;
d)declaraţia tip de înscriere a datelor personale în Tabloul mediatorilor - în original;
e)dovada încetării cauzei de suspendare de la alin. (1) lit. a) şi alin. (2).
(5)Încetarea cauzei de suspendare de la alin. (1) lit. b) şi c) se constată şi se propune de către C.P.M.J. în baza unui referat şi se dispune de către preşedintele Consiliului. După încetarea cauzelor de la alin. (1) lit. a) şi alin. (2), se aprobă reluarea activităţii prin hotărâre a Consiliului.
Art. 10
(1)Calitatea de mediator încetează:
a)la cerere, prin renunţare făcută în scris de către mediator;
b)prin deces;
c)în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 7 lit. a) şi d) din Lege;
d)ca sancţiune disciplinară, în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (1) lit. d) din Lege;
e)în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, care îl face nedemn de a mai exercita această profesie.
(2)Încetarea calităţii de mediator se propune de către C.P.M.J. în baza unui referat şi se dispune de către preşedintele Consiliului de Mediere în situaţiile de la lit. a) şi b). În situaţiile prevăzute la lit. c), d) şi e), încetarea se dispune de către Consiliu, în baza referatului întocmit de C.P.M.J.
(3)În caz de încetare a calităţii de mediator, acesta va fi radiat din Tabloul mediatorilor.
(4)Autorizarea ca mediator, solicitată Consiliului ulterior încetării calităţii de mediator în condiţiile art. 10 lit. a) şi c), se realizează în aceleaşi condiţii prevăzute la art. 8 din Lege şi prezentul Statut.