Art. 70. - Statut din 2015 al profesiei de mediator

M.Of. 570 bis

În vigoare
Versiune de la: 23 Septembrie 2019
Art. 70
Atribuţiile vicepreşedinţilor sunt:
a)asigură coordonarea activităţii C.P.M.J., în lipsa preşedintelui;
b)conduce lucrările în şedinţele de lucru ale organelor de conducere ale C.P.M.J., în lipsa preşedintelui;
c)asigură reprezentarea C.P.M.J. în raport cu terţii, în lipsa preşedintelui;
d)coordonează activitatea aparatului tehnic administrativ, în lipsa preşedintelui sau ca urmare a unui mandat scris din partea acestuia;
e)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de Lege, Statutul profesiei şi hotărârile Consiliului;
f)colaborează cu preşedintele, celalalt vicepreşedintele şi reprezentantul de pe lângă Curtea de Apel în toată activitatea sa.