Art. 48. - Statut din 2015 al profesiei de mediator
M.Of. 570 bis
În vigoare Versiune de la: 23 Septembrie 2019
Art. 48
(1)Relaţiile dintre mediatori sunt întemeiate pe încredere, respect şi sprijin reciproc şi impun un comportament adecvat menţinerii onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, imaginii pozitive a profesiei şi medierii.
(2)În co-mediere, mediatorii îşi împart sarcinile în mod echitabil, se ajută şi participă deopotrivă la buna desfăşurare a procedurii de mediere.
(3)Mediatorul nu poate pretinde sau accepta comisioane sau alte compensaţii de la avocaţi/mediatori/terţe persoane pentru faptul ca aceştia l-au recomandat ca mediator sau că au trimis o parte la mediator.
(4)Mediatorii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea în mod profesionist, cu bună-credinţă, în mod onest, cu respectarea cerinţelor concurenţei loiale între mediatori.
(5)Mediatorii au obligaţia de a colabora între ei în cadrul formelor de exercitare a profesiei, corpului profesional pentru promovarea medierii şi avantajelor acesteia, pentru perfecţionarea pregătirii profesionale, pentru apărarea imaginii publice a profesiei, pentru relaţionare internaţională.