Art. 29. - să refuze preluarea unui caz în următoarele situaţii: - Statut din 2015 al profesiei de mediator

M.Of. 570 bis

În vigoare
Versiune de la: 23 Septembrie 2019
Art. 29
Mediatorul are următoarele obligaţii:
(1)să cunoască şi să respecte Constituţia şi legile ţării, reglementările internaţionale în domeniul medierii, Legea medierii, Statutul profesiei, Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorului, hotărârile Consiliului de mediere şi a organelor de conducere a C.P.M.J.;
(2)să informeze părţile şi să dea orice explicaţii lămuritoare cu privire la activitatea de mediere, procedura de mediere, scopul, limitele şi efectele medierii;
(3)să desfăşoare activitatea de mediere cu respectarea libertăţii, demnităţii şi vieţii private a părţilor;
(4)să se asigure că părţile au recurs la procedura de mediere în mod voluntar, în cunoştinţă de cauză şi fără a fi constrânse. Fac excepţie de la acest principiu situaţiile în care medierea este o procedură obligatorie prevăzută de legi speciale;
(5)să depună toate diligenţele conform prezentului Statut, pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen rezonabil, înţelegând că activitatea mediatorului este una de diligenţă, nu de rezultat;
(6)să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor, cu asigurarea unui permanent echilibru între părţi, cu respectarea principiului neutralităţii şi imparţialităţii;
(7)să respecte şi să încurajeze dreptul părţilor de a lua orice decizie liberă şi în cunoştinţă de cauză care să soluţioneze divergenţele dintre ele, fără a încerca să impună părţilor, în nici un fel, o soluţie cu privire la conflictul mediat;
(8)să informeze părţile cu privire la orice legătură avută anterior cu oricare dintre ele sau la orice interes faţă de subiectul disputei, lăsând părţile să decidă în cunoştinţă de cauză asupra acceptării mediatorului;
(9)să aducă la cunoştinţa părţilor, dacă pe parcursul medierii, apare o situaţie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, urmând ca părţile să decidă asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere;
(10)să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după încetarea funcţiei sale;
(11)să nu dezvăluie identitatea părţilor atunci când solicită, cu acordul prealabil al acestora, punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, pentru rezolvarea unui aspect necesar soluţionării disputei;
(12)să permită părţilor aflate în conflict să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord, având obligaţia să verifice identitatea acestora. În cursul medierii părţile pot fi reprezentate de alte persoane care pot face acte de dispoziţie, în baza unei procuri speciale autentice în condiţiile legii;
(13)să atragă atenţia terţelor persoane care participă la procedura de mediere asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi să le poată solicita semnarea unui acord de confidenţialitate;
(14)să restituie înscrisurile originale ce i-au fost încredinţate de părţi pe parcursul procedurii de mediere;
(15)să refuze preluarea unui caz în următoarele situaţii:
a)dacă a luat cunoştinţă de orice împrejurare care l-ar împiedica să fie neutru şi imparţial;
b)dacă drepturile în discuţie nu pot face obiectul medierii potrivit art. 2 din Lege;
c)dacă a reprezentat sau asistat vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
d)dacă are calitatea de martor cu privire la faptele şi împrejurările pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit mediator în acel caz şi în toate cazurile după ce a fost audiat ca martor în cauza supusă medierii;
e)dacă a acordat anterior uneia dintre părţi sau ambelor părţi consultanţă de specialitate în cauza supusă medierii;
(16)nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părţi într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
(17)să sesizeze autoritatea competentă dacă în cursul medierii ia cunoştinţă de existenţa unor fapte care pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului într-un conflict de familie;
(18)să restituie onorariul, în tot sau în parte, după caz dacă pe parcursul desfăşurării procedurii de mediere decide închiderea procedurii de mediere pentru de situaţii de natură să afecteze scopul medierii, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului.
(19)să transmită instanţei de judecată sau organelor de urmărire penală rezultatul procedurii de mediere şi să răspundă oricăror cereri formulate de autorităţile judiciare în cazurile prevăzute de Lege;
(20)de a se înregistra ca operator de date cu caracter personal;
(21)să respecte regulile de publicitate a mediatorilor şi a formelor de exercitare a profesiei de mediator;
(22)să comunice C.P.M.J., care va înainta Consiliului de Mediere orice modificare a condiţiilor şi informaţiilor care face necesară actualizarea menţiunilor din Tabloul mediatorilor inclusiv cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege;
(23)să achite taxa anuală profesională până la 31 decembrie a anului fiscal pentru care această taxă se datorează;
(24)să se înregistreze fiscal cu forma de exercitare avizată de Consiliu la începutul activităţii de mediator şi să emită documente fiscale pentru plata onorariului sau a altor cheltuieli ocazionate de derularea contractului de mediere, în care să specifice forma de exercitare a profesiei de mediator, conform legii;
(25)să nu înceapă procedura de mediere decât după încheierea contractului de mediere, în formă scrisă şi cu prevederile stipulate în Lege;
(26)să întocmească proces-verbal de închidere a medierii în oricare din cazurile prevăzute la art. 56 alin. 1 din Lege.
(27)să afişeze autorizaţia pe baza căreia funcţionează ca mediator autorizat;
(28)să îşi vizeze anual legitimaţia de mediator. Vizarea legitimaţiei este condiţionată de achitarea taxei profesionale pentru anul anterior;
(29)să ţină arhivă şi registre proprii, precum şi o evidenţă financiar contabilă;
(30)să parcurgă prima etapă de pregătire profesională continuă şi ulterior să-şi îmbunătăţească permanent cunoştinţele teoretice şi tehnicile de mediere, prin formare continua, în condiţiile prezentului Statut;
(31)să nu dea consultanţă juridică sau de specialitate în cadrul procedurii de mediere;
(32)să nu desfăşoare activitate de mediere cât timp este suspendat din profesie;
(33)mediatorul nu poate refuza activitatea de mediere şi nu o poate exercita la standarde inferioare din motive ce ţin de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religia, sexul, opinia, apartenenţa politică, averea sau originea socială a părţilor.
(34)să apere interesele şi imaginea profesiei de mediator, să contribuie la creşterea prestigiului acesteia şi în orice împrejurare/activitate publică din afara profesiei, să se abţină de la orice atitudini potrivnice de natură să lezeze imaginea profesiei sau a unui alt coleg mediator;
(35)să se abţină, chiar şi în afara exercitării profesiei, de la orice acţiuni contrare imparţialităţii, independenţei şi onoarei profesiei, susceptibile să aducă ştirbirea reputaţiei, demnităţii şi probităţii profesionale;
(36)să se abţină de a face publicitate negativa împotriva altor mediatori prin orice mijloace de comunicare la care accesul este public.
(37)să contribuie la dezvoltarea şi întărirea profesiei şi a corpului profesional;
(38)să se achite de alte obligaţii stabilite de organele în drept.