Art. 11. - Statut din 2012 al Casei Naţionale de Pensii Publice

M.Of. 159

În vigoare
Versiune de la: 21 Martie 2025
Art. 11
(1)Consiliul de administraţie şi consiliul tripartit se întrunesc o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar şi adoptă hotărâri valabile în prezenţa a cel puţin 15, respectiv 6 membri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi şi cu condiţia ca fiecare parte, Guvern, patronat şi asiguraţi, să fie reprezentată.
(2)Consiliul de administraţie şi consiliul tripartit se convoacă de către preşedintele CNPP. Convocarea se poate face şi la solicitarea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie, respectiv al consiliului tripartit.
(3)La şedinţele consiliului de administraţie sau ale consiliului tripartit pot fi invitaţi şi alţi specialişti, fără drept de vot.
(4)Convocarea consiliului de administraţie şi a consiliului tripartit se face cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită, când se aduce la cunoştinţa membrilor ordinea de zi a întrunirii.
(5)La fiecare întrunire se întocmeşte un proces-verbal semnat de toţi participanţii cu drept de vot.
(6)În cazul în care unii membri lipsesc nemotivat de la cel mult două şedinţe în decurs de 6 luni, preşedintele poate solicita revocarea acestora.