Secţiunea 3 - Înscrierea grupărilor străine care exercită profesia de avocat în tablourile avocaţilor barourilor din România - Statut din 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT

M.Of. 898

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
SECŢIUNEA 3:Înscrierea grupărilor străine care exercită profesia de avocat în tablourile avocaţilor barourilor din România
Art. 331
(1)Grupările străine care nu au sediul profesional în România pot deschide sedii profesionale secundare în România şi se pot înscrie în tablourile avocaţilor barourilor din România, pentru ca membrii acestora să exercite în numele grupării profesia de avocat în România, dacă în statul în care îşi au sediul profesional desfăşoară această activitate şi au statutul de societate civilă profesională, certificată de organismele profesionale recunoscute sau de autorităţile publice care le autorizează, în condiţiile stabilite în acordul încheiat cu Uniunea Europeană, conform prevederilor art. II din Legea nr. 201/2004.
(2)Pentru societăţile civile profesionale de avocaţi din statele membre ale Uniunii Europene nu este necesară existenţa unor convenţii bilaterale.
(3)Documentaţia de evaluare pentru înscrierea în tablourile avocaţilor barourilor din România va conţine:
a)cererea de evaluare, semnată de reprezentantul legal al grupării;
b)copia paşaportului reprezentantului legal al grupării (în cazul în care acesta nu s-a înscris anterior în nume propriu într-un barou din România);
c)certificatul (atestatul) profesional emis de autoritatea competentă, în copie legalizată, şi traducerea autorizată a acestuia, valabil pentru 3 luni de la eliberarea sa;
d)actul constitutiv sau statutul grupării.
(4)Cererea de evaluare, cu documentele aferente, se supune avizului conform al Comisiei permanente a U.N.B.R., care va hotărî cu privire la înscrierea societăţii în tabloul avocaţilor baroului.