Art. 44. - Tabloul avocaţilor va cuprinde: - Statut din 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT
M.Of. 898
În vigoare Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 44
(41)Tabloul va cuprinde şi o menţiune distinctă a avocaţilor incompatibili ce se află în situaţiile prevăzute de art. 24 alin. (2) şi (3) din Lege.
(1)Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, decanul supune aprobării consiliului baroului tabloul avocaţilor, alcătuit potrivit anexei nr. VI.
(2)Tabloul avocaţilor va cuprinde:
c)restrângeri ale dreptului de a profesa, potrivit prevederilor Legii şi prezentului statut.
a)numele şi prenumele avocaţilor definitivi şi stagiari cu drept de exercitare a profesiei şi sediul profesional al acestora;
b)cabinetele asociate, societăţile civile profesionale şi societăţile profesionale cu răspundere limitată, cu indicarea sediului acestora şi a avocaţilor care le compun;
c)restrângeri ale dreptului de a profesa, potrivit prevederilor Legii şi prezentului statut.d)menţiuni privind încetarea calităţii de avocat, potrivit prevederilor art. 26 alin. (7);
e)situaţiile de întrerupere a activităţii profesionale a formelor de exercitare a profesiei;
f)alte menţiuni relevante.
(3)Avocaţii străini vor fi menţionaţi într-un tablou special, conform anexei nr. VIII. Separat se vor menţiona formele de exercitare a profesiei din care aceştia fac parte, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) şi (6) din Lege. Distinct sunt evidenţiaţi avocaţii străini care provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, care sunt autorizaţi să îşi desfăşoare activităţile profesionale sub titlul profesional corespunzător obţinut într-un stat membru, indicându-se şi dacă aceştia desfăşoară activităţi avocaţiale cu caracter permanent pe teritoriul României şi titlul profesional sub care îşi desfăşoară activitatea.
(4)În cazul avocaţilor străini se va menţiona dacă aceştia sunt autorizaţi să acorde consultanţă juridică privind dreptul românesc.
(41)Tabloul va cuprinde şi o menţiune distinctă a avocaţilor incompatibili ce se află în situaţiile prevăzute de art. 24 alin. (2) şi (3) din Lege.(5)Se va întocmi separat un tablou al avocaţilor incompatibili, alcătuit potrivit anexei nr. VII, care se verifică şi se reactualizează până la data de 15 ianuarie a fiecărui an.
(6)Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, tabloul special al avocaţilor străini şi tabloul avocaţilor incompatibili se reactualizează lunar şi se aduc la cunoştinţa tuturor membrilor baroului.
(7)Tablourile menţionate la alin. (6) vor fi comunicate U.N.B.R., pe cale electronică şi în forma stabilită de U.N.B.R., în termen de 5 zile de la actualizare.