Art. 311. - Veniturile I.N.P.P.A. provin din: - Statut din 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT

M.Of. 898

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 311
(1)I.N.P.P.A. este persoană juridică de drept privat, nonprofit, aflată sub autoritatea Consiliului U.N.B.R., care nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus procedurilor de autorizare şi acreditare.
(2)I.N.P.P.A. are personalitate juridică şi buget propriu, care se aprobă anual de către Consiliul U.N.B.R.
(3)Consiliul U.N.B.R. adoptă şi modifică statutul I.N.P.P.A., prin care se stabileşte organizarea şi funcţionarea acestuia.
(4)Conducerea I.N.P.P.A. este asigurată de Consiliul de conducere al I.N.P.P.A., denumit în continuare Consiliul Institutului.
(5)Consiliul Institutului este format din 9 membri, desemnaţi pentru o perioadă de 4 ani, conform Statutului INPPA.

(6)Preşedintele Consiliului Institutului este directorul I.N.P.P.A.
(7)Conducerea executivă a I.N.P.P.A. este asigurată de un director executiv numit de Consiliul Institutului.
(8)Veniturile I.N.P.P.A. provin din:
a)resurse provenite de la bugetul U.N.B.R. şi bugetele barourilor;
b)donaţii, sponsorizări sau legate;
c)venituri realizate din activităţi economice directe;
d)alte venituri prevăzute de statutul propriu.