Art. 285. - Statut din 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT
M.Of. 898
În vigoare Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 285
(2)Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în cauză la sediul profesional principal al acestuia, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui U.N.B.R.
(4)Contestaţia declarată împotriva măsurilor luate prin încheiere în condiţiile art. 90 alin. (2) din Lege şi împotriva deciziei disciplinare are caracter devolutiv şi determină controlul de legalitate şi de temeinicie a acestora de către organul competent. Contestaţia se depune şi se înregistrează la secretariatul baroului, respectiv la secretariatul U.N.B.R., iar, după expirarea termenelor de declarare a contestaţiei, se înregistrează la comisia de disciplină care a pronunţat hotărârea, care o va înainta, de îndată, împreună cu dosarul cauzei, instanţei disciplinare competente.
(1)Decizia disciplinară rămasă definitivă are autoritate de lucru judecat faţă de părţi şi de organele profesiei.
(2)Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în cauză la sediul profesional principal al acestuia, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui U.N.B.R.(3)Decizia privind aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de lege ori încetarea acţiunii disciplinare se comunică, de asemenea, în condiţiile alin. (2).