Art. 102. - Avocatul are obligaţia să păstreze cel puţin un registru sau un sistem echivalent de înregistrare care să arate separat, pentru fiecare client pentru care a desfăşurat activităţi fiduciare: - Statut din 2011 al PROFESIEI DE AVOCAT

M.Of. 898

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 102
(1)Avocatul are obligaţia să păstreze cel puţin un registru sau un sistem echivalent de înregistrare care să arate separat, pentru fiecare client pentru care a desfăşurat activităţi fiduciare:
a)identitatea clientului pe seama căruia fondurile şi/sau bunurile sunt primite şi/sau administrate;
b)un inventar al bunurilor primite, respectiv rambursate şi valoarea fondurilor primite şi rambursate, precum şi data primirii şi sursa fondurilor şi bunurilor şi data rambursării acestora sau rezultatul administrării şi valorificării acestora;
c)operaţiunile fiduciare efectuate, cu indicarea datei, părţilor, valorii şi tipului operaţiunii.
(2)Avocatul este obligat să înregistreze prompt fiecare tranzacţie fiduciară şi, în orice caz, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la efectuarea lor.