Capitolul vi - Constituirea şi organizarea Muftiatului - Statut din 2008 al cultului musulman

M.Of. 469

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2008
CAPITOLUL VI:Constituirea şi organizarea Muftiatului
Art. 10
(1)Potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Muftiatul are personalitate juridică, este singura instituţie de cult care îi reprezintă pe credincioşii cultului musulman din România, îşi desfăşoară activitatea conform legilor statului român şi prevederilor prezentului statut, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Muftiatului.
(2)Ştampila Muftiatului este rotundă, pe marginea ei este scris textul "Muftiatul Cultului Musulman *Constanţa*", iar în mijloc este aplicat textul "din România".
(3)Muftiatul, cu reşedinţa în municipiul Constanţa, are ca şef religios muftiul.
(4)Personalul centrului de cult al Muftiatului este format din: consilier de cult, secretar eparhial, inspector eparhial, consilier tehnic şi personal administrativ necesar pentru buna funcţionare a cultului.
(5)Pentru a sprijini buna desfăşurare a activităţii administrative a centrului de cult al Muftiatului se înfiinţează comisii de specialitate, constituite cu acordul Şura-i Islam - Consiliul Sinodal.
(6)Adunarea generală a clericilor este formată din imam-hatip, muezin şi personal al centrului de cult al Muftiatului, care posedă diplome teologice acreditate şi echivalate de statul român şi sunt numiţi în funcţie de Muftiat.
(7)Adunarea generală a clericilor are atribuţii de a alege în conformitate cu art. 6, precum şi atribuţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare ai Muftiatului.
Art. 11
Atribuţiile muftiului sunt următoarele:
a)este şeful cultului musulman. În calitate de conducător spiritual al cultului musulman, acesta conduce activităţile comunităţilor musulmane, în conformitate cu principiile religiei islamice;
b)colaborează cu instituţii publice şi private în activităţile care prezintă importanţă pentru cultul musulman, pe plan intern şi extern;
c)supraveghează şi răspunde de activitatea Muftiatului;
d)pune în practică hotărârile luate de Şura-i Islam - Consiliul Sinodal şi verifică dacă sunt aplicate;
e)ia decizii cu caracter obligatoriu atât pentru clerici, cât şi pentru celelalte categorii de personal administrativ, în aplicarea prevederilor statutare şi a regulamentelor;
f)decide încadrarea imamilor în funcţie şi transferul acestora;
g)propune Şura-i Islam - Consiliul Sinodal sancţionarea personalului clerical şi a celorlalte categorii de personal.
Art. 12
Personalul clerical şi neclerical trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să nu fi adus niciun prejudiciu statului român şi ordinii de drept din România prin comportamentul şi faptele sale;
b)să nu fi suferit nicio condamnare pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
c)comportamentul, atitudinea, credinţa şi rugăciunea să fie în concordanţă cu principiile islamice practicate de generaţii întregi în România;
d)alte condiţii stabilite de regulamente ale Muftiatului.
Art. 13
Fundamentele şi criteriile de numire a personalului din Muftiat sunt următoarele:
a)muftiul este persoana aleasă în funcţie de Şura-i Islam - Consiliul Sinodal;
b)muftiul este ales pe o perioadă de 5 ani;
c)la terminarea mandatului muftiul poate fi reales;
d)muftiul va rămâne în funcţie până la alegerea unui nou muftiu, indiferent dacă acesta candidează pentru un nou mandat sau nu;
e)muftiul nu poate fi îndepărtat din funcţie decât în situaţia în care săvârşeşte una dintre faptele prevăzute la art. 12 lit. a) şi b), iar vinovăţia sa este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă;
f)în cazul în care muftiul săvârşeşte o infracţiune, iar vinovăţia sa este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, Şura-i islam - Consiliul Sinodal se va întruni în 24 de ore într-o şedinţă extraordinară şi va desemna un muftiu interimar;
g)numirea personalului clerical se face de către muftiu;
h)clericii pensionari şi stagiari se numesc şi se revocă de către muftiu.